marți, 24 decembrie 2019

E frig,

e iarna, mainile mi-au inghetat pe grif, formeaza un corp comun, nemuritor, sunetele ies din corzi albe si grele viscolind, si nu intra in urechi ci doar atarna de ele, lungi pana la genunchi, aduceti cu totii a pinguini imperiali, sunteti simpatici, greoi si gata de imperechiere, cant unor pasari lipsite de confort dar fericite, sau asa simt atunci cand, cate unul dintre voi imi striga, yeah man, si-mi inchipui ca de fapt abia acum ceea ce traiesc e real si nu doar pentru ca e rece, sau poate doar din cauza asta, strig la barman sa-mi trimita o vodka mare, "cu gheata Stef?', radem amandoi, rad si pinguinii imperiali gata de imperechiere, sunt lipiti doi cate doi, masculi si femele,  clatinandu-se stangaci pe muzica mea, pe capete le stau infipte stramb caciul rosii cu mot alb, in dansul lor ocolesc cu grija bradul pe crengile caruia nu atarna nicio podoaba in afara unui sutien negru si a unui ghem de dorinte  iar din tavan cad confeti, milioane de confeti, cad incontinuu din ranile lui Iisus pentru ca numai noi stim ca, de fapt, asa s-a nascut, cu ele si pentru ca in seara asta am convenit cu totii ca a venit vremea ca si El sa fie fericit, hartiile se adauga strat peste strat, pana la glezne, pana la genunchi, pana la sternuri, pana la gat,  oamenii de afara s-au blocat la usa, nu pot intra ca sa adauge intregului tablou placa alba din lemn pe care scrie cu cerneala simpatica, Happy Christmas

Niciunul dintre noi

n-a vrut sa ajunga pana aici, fiecare a vrut altceva, sa fie altcineva, sa cunoasca alti oameni, pe cei mai buni adica necunoscuti si cu povesti incredibile, suntem o adunatura de ratati simpatici man, ducem asta in spate si nu e o povara ci mai degraba e un mic secret al vietilor noastre scurte din care n-am am inteles niciunul nimic, il tinem bine ascuns, vorbim despre el doar in soapta si doar in semiintuneric desi toata lumea il cunoaste, suntem complici si asta ne apropie, uneori ne este rusine si asta ne indeparteaza, ma intreb tot mai des eu unde am gresit man, unde s-a rupt filmul si de ce actorii nu mai rostesc replicile din scenariu si de cand, ne miscam ingandurati, distanti si neputinciosi sa raspundem la aceasta intrebare simpla pe care Will ar fi scris-o pentru Hamlet daca in mana nu i-ar fi strecurat un craniu ci o oglinda

joi, 19 decembrie 2019

Fosta iubita

sosind de departe din trecut, abrupt, asemenea unui tren pe care nu-l mai astepta nimeni, oprind intr-o gara unde, la lumina palida a unui bec neputincios, un impegat betiv si plictisit isi scarpina pieptul cu paleta aceea verde in dreptul inimii, trenul pufaie usor nerabdator, poate suspicios, poate increzator, din el nu coboara nimeni desi i se deschid toate usile, la ferestre se vad sute de capete sprijinite de sticla lor, contemplative, nemiscate, e noapte, poate dorm, poate mor, daca ar avea voce intamplarea plutind in aer i-ar striga, "ridica-te! priveste! caut-o!" dar intamplarile nu au voce, asa cum vietile noastre nu au butonul replay, asa cum povestile nu au, de fapt, un final ci doar un orar, unul precum mersul trenurilor, dupa care si trenul acestea se pune in miscare, se urneste greoi, nehotarat, in timp ce impegatul ridica precipitat paleta inrosita de pe care se scurge restul de inima...

vineri, 6 decembrie 2019

Acum multi

foarte multi ani, leneveam intins intr-un pat impreuna cu rudele mele, era ziua uneia dintre ele, un unchi, mancasem , bausem, cantasem cu totii, iar acum vorbeam stins despre lucruri neimportante, ca noi toti de altfel, imi priveam unchiul, se bucura de prezenta noastra a tuturor, ne turna in pahare, ne punea mancare in farfurii apoi cand subiectul efemer era preluat de altul el tacea, zambetul ii disparea de pe buze si se rezema de scaun tacut si trist, privindu-ne la randu-i, ca si cum ar fi fost pentru ultima oara, apoi intr-un moment de acalmie a intins mana catre mine ca si cum ar fi vrut sa-mi dea ceva, sau sa-mi ia, "tu stii cum trece vremea asta, bai nepoate bai?", mi-a spus, apoi a alunecat din nou efervescent in conventia aceea care ne unea, nu am vrut sa ii raspund, nu am stiut cum, pana astazi cand, in jurul unei mese, la aniversarea mea, inconjurat de nimeni, doar cu motanul meu la fel de batran, Freddy, lenevind obosit langa picioarele mele, rezemat de spatarul scaunului in fata unei prajituri cu o lumanare stinsa in ea, am simtit dureros nevoia sa ii raspund unchiului meu ca stiam; 

luni, 2 decembrie 2019

Intr-o zi cineva

va scrie despre mine astfel: " nu am vrut sa-l intalnesc pe omul acesta, a aparut pur si simplu in viata mea asa cum apar negii sub san si te temi ca intr-o zi vor declansa un cancer incurabil si vei muri mirata ca se poate intampla asta dintr-un lucru atat de marunt, ne-am insotit o vreme impreuna fara sa ne daruim nimic unul altuia decat o permanenta senzatie de teama ca fiecare se poate transforma in celalalt, de cele mai multe ori ieseau in oras doar singuratatile noastre, doar singuratatile noastre ieseau de cele mai multe ori si, de altfel, intr-un fel sau altul, au reusit sa se apropie in lipsa noastra si au trait o viata frumoasa impreuna cum aveam sa aflam mai tarziu cocotati fiecare pe zidul sau cu creneluri si turnuri aparandu-ne eroic de propriile noastre persoane"

miercuri, 27 noiembrie 2019

Iubita mea

ma sterge pe frunte in fiecare dimineata, atunci cand ma trezesc asudat dupa un vis in care ea e cu un alt barbat, sau poate eu sunt cu o alta femeie, nu stiu caci uit atunci cand deschid ochii si o revad, esti tu ii spun, sunt eu imi spune, luam micul dejun la masa cu doua scaune mici de la fereastra, indesam in gura ou fiert in timp ce privim lumea care se misca acolo jos, galbenusul ni se lipeste de cerul gurii, asa cum talpile oamenilor se lipesc de trotuarele fierbinti, il inghitim cu ochii inchisi strans si lacrimam, iar cand ii deschidem orasul e gol, i-a inghitit fireste pe toti, pe toti man, mai putin pe mine si pe iubita mea care acum a desprins chitara de pe perete, eu i-o cer, ea refuza sa mi-o dea, intram in jocul acesta salbatic, o apuc, ea tranteste chitara de pamant si o calca in picioare, o calca in picioare man si ma priveste incinsa ca si cum ar privi intr-o oglinda in care alter ego-ul o uraste, ma simt neputincios, ea nu ma iubeste, ma striveste, iar eu incep sa cant blues-ul barbatului iubind, in lipsa chitarii sale, o femeie

luni, 25 noiembrie 2019

Au plecat,

sala e goala, in curand soarele o sa rasara afara, grasul sterge plictisit tabla tejghelei, il privesc cum sta aplecat deasupra ei precum un savant deasupra foii de scris, in fata unei formule complicate care refuza sa-si dezvaluie ultima cifra, formula minune care va salva lumea, dar ea mai intarzie, se joaca sau poate se gandeste ca a gresit specia, grasul trece carpa peste ea si dispare, de fapt nici nu a fost, grasul ma priveste, sau se priveste prin mine, deschide radioul, un crainic anunta ca se apropie o dimineata frumoasa ca toate celelalte dimineti, mi-ar fi placut sa se intample ceva, altceva, sa vina dupa noaptea asta o alta, sa stau latit in sala pe un scaun cu tigara intre buze iar clientii sa-mi cante un blues, la unison, cu obrajii lipiti si pasionali, asa cum cantau ingerii venirea lui Iisus, caci ei asta ii cantau in timp ce el urca de pe cruce in cer, un blues, sa le cumpar tuturor cate o bere si sa le arunc bancnote mici, sa plec acasa fericit iar ei sa ramana mai departe captivi si tristi, cu chitarile atarnadu-le de spate precum perechi de aripi rupte, privindu-l pe gras stergand cu carpa lui murdara aproape o minune

marți, 5 noiembrie 2019

Da man,


ma uit la tine si nu stiu cine esti si nu pot sa cant despre asta; m-au interzis, si-au incolacit unghiile groase pe coardele chitarii mele si ceea ce iese nu mai este blues, ci un song strident ca rasul unei curve; da man, astazi unui prost nu ii poti spune pur si simplu ca e prost, unei grase nu ii poti spune ca e grasa si unei lichele ca e lichea; fiecare aduna tot mai putine calitati si tot mai multe sensibilitati pe care le inghesuie de-a valma in traista murdara de pe umar, cea cu care calatoreste fara directie prin lumea asta indiferenta; fiecare e unic si daca se poate si singur, cu totii eroi cazuti ai luptei cu sine; da man, toti suntem mai putin atenti la propria noastra persoana si mai mult la ce cred ceilalti despre propria noastra persoana, ratacim printre figurile noastre deformate de oglinzi mincinoase; undeva in urma, si nu stiu de ce, s-a pierdut onoarea de a fi barbat (de pilda), de a te bate pe fata pentru ideile si credintele tale inlocuita cu umilinta de a te strecura ca un sarpe, solzos si murdar, prin noroiul diligentelor subiective ale celor care ti se par relevanti si de a cersi lucruri care, culmea, iti apartin da man, s-a pierdut curajul de a spune lucrurilor pe nume, s-a pierdut spiritul, decenta, superioritatea, intelepciunea de a te separa de lucrurile minore si efemere, s-a pierdut modestia de a-ti recunoaste locul in lume si de aspira la exact ce resursele tale iti arata ca ti se cuvine si nu la mai mult, s-a pierdut gratia camaraderiei dizolvata acum in chimia intereselor meschine, nimeni nu mai e prieten cu nimeni pentru ca nimeni nu mai stie sa fie prieten cu sine, nimeni nu mai spune adevarul celorlalti pentru ca nu mai gaseste adevarul pentru sine, nu mai e nimic sfant in cuvinte, iar cuvintele nu mai au greutate ci doar otrava, otrava pe care ne-o insuflam unii altora intr-un tablou fetid, pictat parca de Eugen Barau, ma dezgusta lumea in care traiesc pentru ca nu mai are coloana, si nu mai are coloana pentru ca oamenii care o populeaza nu mai au coloana, inaintam in sir indian cu nasul celui din spate infipt in fundul celui din fata, intr-un dans nesfarsit, trist si gretos, asta am vrut sa spun astazi 04.11.2019 cunoscutilor mei asurziti de propriile lor strigate

vineri, 18 octombrie 2019

Am un cantec nou

pentru voi prieteni, l-am compus inainte sa ma nasc si, iata, vi-l cant abia acum, inainte sa dispar, e un cantec despre tot ce mi-as fi dorit sa traiesc in viata si am trait, despre femeile pe care mi-as fi dorit sa le iubesc si le-am iubit, despre tristetile pe care urma sa le traversez si le-am traversat, insetat, precum un calator ratacit prin pustiul acestei lumi, despre prietenii pe care as fi vrut sa-i am si i-am avut, despre oamenii pe care trebuia sa-i evit si nu am reusit pentru ca oamenii sunt intotdeauna alaturi de tine atunci cand trebuie sa-ti faca rau,  despre destin si despre implinirea lui, despre minciuna care rezuma la final intregile noastre mici vieti si care ne tine aproape, inghesuiti si speriati precum celulele sanatoase dintr-o metastaza, despre mine asa cum mi-am dorit sa fiu si cum am devenit, despre cantecele pe care urma sa le compun si le-am compus, mai putin unul, acesta, pe care l-am scris inainte sa ma nasc, pentru voi prieteni si pe care, iata, vi-l cant acum inainte sa dispar...

miercuri, 9 octombrie 2019

Noi suntem impreuna aici

pentru ca nu putem fi separat in alta parte, nu ne-au adus destinele personale, nu mana nevazuta a lui Dumnezeu, ci doar faptul ca usile sunt inchise peste tot , fireste ca ne simtim bine, suntem de atata timp impreuna, complicitatea aceasta, atmosfera, micile disperari, nodurile din gat, oricare dintre noi  e nefericit, e pretul care se plateste la intrare, e ieftin, e accesibil tuturor, asa ca petrecem all night long, asa cum petrece Lionel Lichie in clipul acela in care toata lumea danseaza, zambeste si este fericita in arsita noptii americane, cea care topeste tot : rasele, clasele, sexele, varstele,  e clipul la care eu plang intotdeauna in hohote, plang ca un copil man, cum poti cuprinde atata bucurie in numai 3:48 minute de muzica pop, cum sa o lasi sa plece de la minutul 3:49 incolo, si pentru totdeauna, acum voi merge sa invit la dans femeia aceea trista din spatele tonomatului care ma fixeaza deznadajduita, ea crede ca nu am vazut-o, te-am vazut, ii voi spune si ii voi apuca mijlocul cu mana asta, mana cu care chinui chitara in fiecare seara, ea se va pretinde surprinsa, eu ma voi pretinde uimit si vom dansa man, all night long, ii voi sopti la ureche, stii noi suntem impreuna aici pentru ca nu putem fi separat in alta parte...

sâmbătă, 5 octombrie 2019

Cel mai bun prieten al meu

este un necunoscut, vine uneori aici sa ma asculte, ma priveste atent, tigara arde intre degetele lui, intotdeauna la songul despre iubita  mea atunci cand mi-a scris ca vrea sa se intoarca si n-am avut puterea sa-i spun "haide baby" decat intr-un song pe care ea nu-l stie si nu-l va asculta niciodata dar pe melodia caruia o tigara arde intotdeauna degetele unui necunoscut care traieste aceeasi poveste, in pauze las chitara pe jos si ma apropii de el la bar, ma asez alaturi, fumam si bem umar la umar, fara sa ne privim, fara sa ne vorbim, doar gandurile noastre amestecate cu fumul de tigara se intalnesc undeva in tavanul innegrit si sporavaiesc amical despre cei doi de jos care nu se cunosc, nu-si vorbesc dar traiesc aceeasi poveste, uneori eu ma imbat primul, alteori se imbata el primul, incepem sa radem de lucrurile care ne traiesc fara sa ne implice, pentru ca asa se  intampla man, povestile calatoresc de la unul la altul, neobosite, netulburate si indiferente si radem cu gurile deschise pana la urechi, saliva ni se scurge printre buze, lacrimile ni se scurg din ochi si viata ni se scurge din trupuri atunci cand radem fascinati de acest spectacol in care man, de fapt, nu se intampla nimic 

duminică, 29 septembrie 2019

Cunosc pe de rost

orasul iubitei mele, ii stiu fiecare strada, fiecare casa, fiecare shop in care se vand tigari, paine si Coca Cola, fiecare local in care seara mai canta cate unul, niciodata blues, pomii de pe margine, scolile, centrul administrativ, strada pietonala, mi le povesteste de fiecare data in lungile noastre convorbiri telefonice, vorbesc mult la telefon cu iubita mea man, eu ii spun glume si ea rade, rade mereu de glumele mele, spune ca am amuzament, iar dupa ce glumesc, ea imi povesteste orasul ei, uite aici sunt pe strada cu castani baby, aaa, ii spun, unde s-au ciocnit ciclistii acum un an, acolo acolo, imi spune, stiu strada unde s-au ciocnit doi ciclisti acum un an, a fost evenimentul lunii, apoi imi povesteste ca doamna grasa care vinde pantofi si-a schimbat coafura, doamna grasa care vinde pantofi e una grasa care vinde pantofi, este singura, nu are copii si sufera de o boala in urma careia un ochi i se zbate fara intrerupere, o sa fie moarta si acolo in cosciug o sa i se zbata, iti dai seama ce circ, spun, iar iubita mea rade la telefon de  o asemenea gluma care provoaca amuzament, o gluma care, de fapt,  nu e o gluma daca ta gandesti cum ar fi ca ochii unui cadavru sa i se zbata tot timpul in cap, iar spre finalul convorbirilor, de fiecare data imi spune soptit te iubesc baby, tu esti unic nu o sa te parasesc niciodata, iar eu, emotionat si credul, ii spun ca sper sa apuc ziua in care sa urc intr-un tren, sa parcurg distanta aceea imposibila si sa ajung in orasul pe care il cunosc atat de bine iar pe ea, in sfarsit, sa o intalnesc.

sâmbătă, 28 septembrie 2019

Nu-mi trebuie nimic

din ce aveti, nu vreau banii vostri, nu vreau aplauzele si compasiunea, nu vreau pe nimeni care sa vina si sa ma bata pe spate "te inteleg prietene" alike, nu mai vreau perechile de bikini strecurate in cutia chitarii impreuna cu numarul de telefon, e oricum prea mult, totul e prea mult, e prea mult chiar si o parte, sunt multe pana si nimicurile pe care le uitati indiferenti in memoria mea atunci cand ni se intersecteaza privirile si ne zambim inocent precum doi asasini obositi cu cutitele inca ude pe masa, imi vine sa va injur si sa va scuip, imi vine sa va strivesc pana sa deveniti cu totii o masa amorfa peste care sa calc precum idiotul pe nume Iisus calcand apa intr-un memorabil numar de circ biblic povestit si astazi grav pana la sughit de clown-ii in haine negre si barbi interminabile, am cumparat o chitara noua cu 7 corzi, a 7-a fiind nota NU, cu aceasta o sa va cant man, o sa va cant pana o sa va duceti mainile la urechi, pana veti fugi ingroziti si nimic nu va va scapa de furia asta de doi lei pe care o simt cum creste privind de aproape paharul acesta de whiskey pe care si azi, ca intotdeauna, il beau singur

duminică, 22 septembrie 2019

Astazi o sa-ti cant

despre lumina si despre cat mult doare atunci cand iti intra in ochi si te orbeste, o cauti man, tanjesti dupa ea aproape toata viata si cand, in sfarsit ajunge, te uimeste precum unfriend-ul pe care ti l-a dat  iubita duminica 22 septembrie 2019, pentru totdeauna ti l-a dat man, si nu te mai bucuri, nu, descoperi doar ca lumina nu e pentru loseri, asa cum iubirile nu sunt pentru cantaretii de blues, suspendati intre notele atarnand ametite de portativ si tristetea ostentativa dupa care isi ascund, de fapt, neputinta, e atat de multa bucurie in lume man, e atata fericire, si implinire, si pace, si toate acestea sunt atat e departe, si totul pare atat de in regula asa, noi cu ale noastre, celelalte cu ale lor si lumina trece mai departe, ramane in urma ei doar senzatia, apoi dispare si ea, e atata bucurie in lume man, iar eu ma sufoc, ma sufoc...

duminică, 15 septembrie 2019

N-ai sa crezi man

nu am crezut nici eu, nu cred nici acum desi mi s-a intamplat, mi se intampla, chiar mie man, am cunoscut-o demult, chiar inainte de a-mi cunoaste chitara, eram tineri, eram nebuni si creduli, ne iubeam si ne juram ca va fi pentru totdeauna, locuiam impreuna, traiam impreuna, decojeam lumea impreuna asa cum decojesti o portocoala, apoi n-am mai locuit impreuna, apoi nu ne mai vedeam zilnic, apoi nici macar nu ne mai auzeam zilnic, ne vedeam rar, tot mai rar, credeam ca se duce man, credeam ca atat a fost, apoi ne-am intalnit intr-o zi intr-o gara, ea conducea pe cineva, eu asteptam pe altcineva, cel pe care il conducea a sarutat-o, a urcat in tren si a plecat, cea pe care o asteptam nu a mai venit, am insotit-o pana la iesirea din gara, apoi pana la mine acasa, ne-am iubit man, nu ca in prima zi, ci chiar in prima zi, caci era ca si cum ne vedeam atunci prima oara, la final s-a ridicat, s-a imbracat, mi-a zambit si a plecat, fara sa spuna nimic, fara sa ne promitem nimic, apoi m-a sunat dupa cateva luni, ne-am vazut si ne-am iubit iar man, nu ca in prima zi ci chiar in prima zi, caci era ca si cum ne vedeam atunci prima oara, apoi am sunat-o eu dupa cateva luni, n-ai sa crezi man, a fost prima oara, caci ne vedeam atunci pentru prima oara si... iata, astazi cant song-uri vesele pentru ca am intalnit o femeie pe care, desi o stiu de o viata, astazi am intalnit-o pentru prima oara, a urcat la mine, ne-am iubit... la final s-a ridicat, s-a imbracat, mi-a zambit si a plecat, fara sa spuna nimic, fara sa ne promitem nimic; iar acum, pana cand voi intalni pentru prima oara femeia pe care o iubesc dintotdeauna sunt aici ca sa-ti cant man, ca sa iti cant despre iubirile care nu incep, care nu se termina

joi, 12 septembrie 2019

Sunt aici cu voi

pentru ca am o nevoie cumplita, sunt captiv si resemnat in realitatea aceasta obositoare, nu stiu sa traiesc decat astfel, in fata unor oameni carora sa le cant, cu care sa ciocnesc din cand in cand cate un pahar de whiskey, sa aprind o tigara si sa ii privesc, asa cum as privi intr-o oglinda, in doua oglinzi, in multe alte oglinzi si chiar daca in fiecare seara sunteti mereu altii aceeasi sunteti man, ca si cum s-ar schimba doar culorile secundare pe acelasi fond de alb si negru, alb aici cu mine si negru cand sunteti parasiti si vulnerabili, ca si cum ai scoate la infinit sunete noi din cele opt unice note, am vrut intr-o zi sa las chitara, sa ma ridic in picioare si sa va spun ca totul este, de fapt, o  frumoasa si inofensiva minciuna, asa cum o rugaciune, sau cum o sedinta de chimioterapie, asa cum mama te tine de mana si-ti spune ca va fi bine, ca singurul lucru care ne tine in viata si care ne face fericiti este ca, de fapt, nu exista nicio speranta, ca totul s-a sfarsit de mult, de foarte de mult si ca nu facem decat sa agonizam impreuna intr-un nicaieri ratacit, usor aroganti pentru ca, iata, pentru asta Universul nu a gasit inca o lege.

miercuri, 4 septembrie 2019

Acest cantec e pentru tine

pentru tot ce ne-a legat in trecut, pentru furiile noastre separate sau completate, pentru momentele tandre ca o muzica pe care numai glasul sangelui stie sa o cante, pentru atunci cand radeam la glumele tale bune, sau la glumele mele proaste, pentru grijile pe care mi le faceam de cate ori ieseai, pentru lucrurile pe care le-am descoperit impreuna, sau doar tu in singuratatea propriei deveniri,  si pentru fiecare moment in care deschideai usa, paseai si intrai, pentru cand ne priveam complice si nu spuneam nimic, pentru ca nu e nimic de spus man atunci cand privesti in ochi un om pe care il iubesti; e un cantec pe  care l-am compus in linistea aceea precum bocancul unei ghete asezate pe gat, cand am vrut sa strang in cateva note si cateva versuri o intreaga lume pe care eu si cu tine am ridicat-o intr-un perfect echilibru pana cand ai abandonat si ai plecat; da man, acest cantec este pentru omul care pleaca, pentru ca intotdeauna cineva pleaca, indemnat de legi nebanuite si impotriva carora nu stie cum sa se apere, sau poate nu vrea; acest cantec e pentru tine iar ecoul lui se aude de departe, de tot mai departe...

vineri, 30 august 2019

El este

numele mic al indiferentei, e marginal, neinteles si trist, pe umerii lui se aseaza lumea in cea mai excentrica forma a ei, iar el o duce cuminte, tacut si intelegator inainte, mereu inainte, e omul caruia toti cei care au vrut sa-l surprinda intr-o definitie au esuat in intestinele ei, l-au urat si l-au iubit in acelasi timp: femeile lui, femeile altora, copiii lui, niciodata copiii altora, a scos din suflet si a oferit in portii mici ca sa ajunga la toti, n-a pastrat nimic pentru el man, risipitor si generos, a intrat in vietile noastre pe nesimtite si chiar cand a simtit nevoia sa faca valuri a facut-o de parca lucrurile se intamplau pe un ecran undeva in fata, un ecran la care noi priveam propriile noastre destine asa cum privesti un film unde te-ai strecurat fara sa platesti bilet pentru ca nu se mai gasesc la vanzare, desigur a plecat , pentru ca asa s-a intamplat man, a plecat inaintea tuturor, primul, s-a grabit sa plece si nu a spus nimanui de ce s-a grabit sa plece,  tovaras de pahar cu nerabdarea, neimpacat cu starea de fapt, un inger ratacit prin universurile noastre minore ca sa mai aprinda cate o stea, ca sa stinga o alta, asta e omul man, e exact cum ti l-am descris, am simtit nevoia sa cant acum despre tata...

joi, 29 august 2019

Am stiut ca e ea,

ea era man, inalta si obraznica, dreapta si libera, din momentul in care a intrat in localul acela murdar s-a aprins o lumina, s-au aprins perechile de ochi, s-au aprins tigarile si sperantele batute in monezile de doi bani, s-a asezat pe scaunul liber dintre tonomat si latrina, n-o deranja nimic din haosul care plutea in aer precum un vultur nesatul, ma privea cum cant, degetele ei tremurau odata cu degetele mele, riff-urile mele erau si ale ei, intre songurile 4 si 5 si-a aprins o tigara, la songul 7 a stins-o, iar la final a iesit cu vulturul haos asezat cuminte pe un umar recitand cu glasul vulturilor din Walt Whitman, m-a asteptat afara, pe mine m-a asteptat man, stiam, nu am intrebat, doar m-am apropiat, m-a prins de brat si am luat-o la pas de-a lungul aleii si ne simteam de parca paseam pe spinarea unui sarpe  ametit de propria lui otrava, am condus-o acasa, am urcat scarile, ea in fata mea eu in urma ei, doar ca sa ii admir formele, doar ca sa ridicam din nimic povestea asta, am patruns in apartamentul ei, ah, i-am spus, ai un apartament mic si albastru, asa i-am spus man, i-am spus asa pentru ca avea un apartament mic si albastru, m-am oprit in mijlocul camerei, ea m-a privit, asculta, i-am spus, daca vrei iti cant, e tot ce stiu sa fac atunci cand intalnesc o femeie in fata careia nu stiu ce sa fac, silly, mi-a spus, a intins mana, am intins-o si eu, s-au prins, m-a tras,  ne-am intins in pat, m-a strans in brate si m-a lasat sa plang...

luni, 26 august 2019

Pe scaunul acela

a stat candva un prieten; acolo statea, isi bea berea si din cand in cand ridica sticla si-mi inchina bautura; era simpatic man, radeam tot timpul de defectele care ne apropiau, de faptul ca ii fumez tigarile, ca suntem grasi, diformi si neinteresanti pentru femeile vremurilor noastre, dar ascundeam lucrurile  care ne tineau la distanta unul de celalalt, cu grija, cu teama sa nu trezim animalul din noi "animalul care se hraneste cu lucrurile care tin la distanta prietenii tai", pana intr-o zi cand animalul din el s-a trezit, a cascat gura imensa, infometat si furios, a iesit si... priveste scaunul acela man, acum e gol, din cand in cand mai rataceste pe el cate un fund de femeie, alteori ghetele unui cunoscut plictisit sau doar beat, pe scaunul acela se aseaza acum oricine man, mai putin fostul meu prieten, pentru ca animalul din el era atat de infometat, fusese atat de multa vreme inchis si ignorat incat n-a mai avut rabdare sa ajunga la mine, l-a inghitit pe el. Uneori il caut cu privirea, alteori imi amintesc de el dupa ce suspin ultimul riff iar lumea aplauda intr-un cor cunoscut, corul din care lipseste insa o voce... 

joi, 22 august 2019

Ea era o fata

care avea nevoie disperata de ajutor,  privea in toate partile, avea ochii mari si gura intredeschisa, mainile ridicate la jumatate distantei dintre pamant si cer, umerii incordati si parul despletit, avea nevoie de ajutor man, toata fiinta ei cerea ajutor, ceilalti o priveau cu o curiozitate bolnava sau o ignorau delicat, asa cum ignora omul lucrurile importante in viata, spre exemplu propria umanitate, unii se apropiau si o atingeau, ca si cum ai atinge o statueta uitata intr-un parc murdar, asa o atingeau man, altii se apropiau cu grupul si se fotografiau dupa care postau pe instagram cu titlul " langa fata care avea nevoie disperata de ajutor, cu mama, tata si Pufy", devenise un loc de intalnire, toti indragostitii se adunau langa ea si nu-si explicau  niciodata daca disperarea cu care se iubeau era de la ei sau era de la ea, uneori ii uitau la picioare florile pe care si le daruiau, alteori ii sopteau ei ceea ce nu puteau sa-si sopteasca unul altuia, rar, foarte rar, poate de doua sau trei ori in o suta de ani, cate o pereche o saruta, el pe un obraz, iubita lui pe celalalt obraz, doar atunci si numai atunci, fata care avea nevoie disperata de ajutor, lasa mainile jos, isi indrepta umerii si murea...

luni, 19 august 2019

Imi plac noptile,

imi place sa ii urmaresc cum se ridica de pe scaune, barbatii cum isi scutura picioarele amortite,  femeile cum isi aranjeaza fustele, sutienele, posetele, cum parasesc spelunca asta, cum ma parasesc si pe mine precum pe un Dumnezeu care nu ii merita, cum urca in masini, cum ajung acasa, cum se fac comozi, cum fac dus, cum se intind apoi in pat, unii iubindu-si mai intai perechile, ceilalti adormind imediat cu gandul la lucrurile marunte, cele care suplinesc maretele lor vieti, dormiti man, omul cu chitara mai intarzie pe aici, el impreuna cu cantecele lui imbibate cu tutun si alcool, pana cand se ridica greoi de pe scunul incomod, pana cand  isi primeste umil bancnotele murdare pe care le duce mai intai la frunte apoi la gura si le saruta, iata-l  in fata usii, iata-l cum priveste in urma spre golul pe care l-ati lasat, spre golul pe care urmeaza sa-l lase, iata-l cum iese, o ultima fotografie cu un barbat aplecat de umeri, pasind in intunericul care nu-l inghite ci il scuipa...

luni, 12 august 2019

Nu va agitati,

peste o suta de ani n-o sa mai fiu prin preajma, nici eu nici toate cele ce ma inconjoara si ma definesc; masinile electrice vor cuceri pamantul pe care il vor strabate tacute de-a lungul si de-a latul, de cele mai multe ori fara echipaj uman pentru ca oamenii sunt plictisitori cand conduc in conditii lipsite de risc, primii extraterestri vor cobori in jerbe de lumina iar Dumnezeu va fi aruncat in trecut ca sa-si duca mai depare vesnicia cu alde mine, pe camp nu va mai creste graul ci plicul albastru cu gust in functie de starea de spirit si obiceiurile culturale, poate in functie si de sex, poate in functie si de specie, padurile vor nu vor mai fi locuite de animale salbatice ci de excelentele lor copii din latex, in ele veti putea goli incarcatoare intregi fara sa se intample nimic, va vor zambi cald dintre tufe si  contra unei extrataxe se vor tangui sfarsit pret de 30 de secunde, totul va fi minunat peste o suta de ani, oamenii vor fi in sfarsit egali si nu va mai fi nevoie de selectii la concursurile de frumusete pentru ca toate femeile vor castiga premiul I, jucatorii de tenis vor schimba raliuri saptamani intregi ,game cu game, iar castigatorul va fi desemnat de catre public, el va ridica deasupra capului trofeul, la fel si invinsul, barbatii vor cuceri femeile prin absenta, iar femeile se vor face frumoase ca intotdeauna, adica inutil, medicina va avea leac pentru toate bolile, iar moartea va fi doar o chestiune de revolta a vreunui lunatic, de aceea va fi inchisa si ferecata pentru o mie de ani, rar, foarte rar, un om, sau poate  un alt om, isi va aminti cum era altfel in lumea zeului imperfectiune, poate i se va face dor, poate se va opri din mersul sau ferm catre urmatoarea suta de ani, ca sa-si aminteasca, ca sa se indoiasca...  insa foarte putin

sâmbătă, 10 august 2019

Baby,

i-am spus, nu sunt bun pentru tine, sunt batran, sunt urat si inadecvat, ridurile mi se revarsa pe fata precum o colonie de serpi hamesiti care se hranesc cu expresiile ei frumoase, nu mi-a ramas nimic dupa cate sa tanjesti uite, i-am spus, uite, pana si songul asta pe care l-am scris pentru tine e trist si vinovat, la fel cum simt acum ca te iubesc, pleaca, i-am spus, inca mai ai timp, inca se mai pot compune ode ale bucuriei ca existi, doar intinde mana, apuca-le, caci pentru ele te-ai nascut si nu pentru mine, eu sunt doar trecerea unica a chitarii lui May din Bohemian Rhapsody la final, cand Freddy canta stins nothing really matters...

miercuri, 7 august 2019

Mai lasa-ma putin man,

degetele mi-au amortit pe griful asta batran, cantecele mi-au intepenit in gat si ma strang, nici nu mai stiu ce caut aici, daca am venit sa cant sau doar de teama de a ramane singur, conversatiile voastre indiferente imi fac bine, mainile care se impreuneaza pe sub mese, buzele care ating lobii urechilor, luminile slabe, clinchetul paharelor care se ciocnesc precum un preludiu, aerul acesta de sfarsit de lume, de final care ne aduce pe toti laolalta ca sa fim tristi si voluptosi deopotriva, cred ca o sa aprind o tigara, o sa trag adanc in plamani, adanc, pana o sa-i aud cum striga dupa indurare, apoi voi scoate fumul pe nari, incet, afectat, si-l voi privi cum se ridica, eu il voi privi, tu il vei privi, cu totii il vom privi si ne vom inchipui ca soptim o rugaciune...

duminică, 4 august 2019

Asculta-ma man,

nu exista iubire mai tragica decat aceea care decade din drama celui de-al treilea : cel parasit, cel mintit, cel refuzat, cel nemaiubit. Iubesti disperat, iubesti in plus, iubesti peste masura, in speranta ascunsa ca poate ajunge ca sa acopere pretul suferintei acestuia...  nu ajunge man

luni, 29 iulie 2019

Iar el a privit

paharul cu bere, l-a ridicat, a vrut sa soarba dar l-a lasat suspendat la jumatatea distantei dintre gura si tablia mesei si mi-a spus, stii, noi toti traim intr-un deja prea  lung provizorat, suntem tinuti in antecamera de la inceputul istoriei, uneori ni se crapa putin usa, privim dincolo si vedem minuni pe care nici nu le putem cuprinde cu mintea, stiinta spune ca e nemurirea, religia spune ca e Dumnezeu, nimeni nu are dreptate caci dreptatea nu e pentru oameni ci pentru ceea ce suntem astazi, ce ne separa pana a deveni oameni, intr-o zi, da man, intr-o zi usa aceea se va deschide larg, vom pasi curajosi, vom deveni nemuritori, vom vizita lumi nebanuite si vom descoperi inauntrul nostru lucruri despre care nu am stiut ca le purtam ca pe niste coconi, vom sta cu Dumnezeu la masa, asa cum stau acum cu tine si vom povesti, pentru ca povestile adevarate nu au nevoie de spatiu ci de lipsa lui, ne vom sprijini barbiile de pumni, il vom privi in timp ce El, isi va lua paharul cu bere, il va duce la gura si, la jumatatea distantei ne va spune, stiti, eu am trait intr-un deja prea lung provizorat, acum e timpul sa ma duc la culcare... 

sâmbătă, 27 iulie 2019

Sta singura

la o masa, in incaperea inundata de fum, vocile indiferente ale celorlalti, clinchetul paharelor care nu se goleasc niciodata, e frumoasa, man ce frumoasa, isi tine barbia intr-o palma, iar cu cealalta mangaie dunga paharului cu vin din fata, ma asez fara sa ii cer voie, ii spun, acum o sa-ti vorbesc, si ii vorbesc, man cat ii vorbesc, ea tace, uneori ma priveste, alteori zambeste, iar eu vorbesc, sunt fericit din cauza singuratatilor noastre care se atrag, iar singuratatile noastre sunt fericite din cauza distantei dintre noi, imposibila, fericita si ea, iar eu ii vorbesc, ii vorbesc, ea tace, ii vorbesc  in timp ce soarbe, ii vorbesc cand plateste cu bani mici, ii vorbesc cand se ridica si pleaca, pleaca insotita de vorbele mele necredincioase precum o haita de caini vagabonzi muscand-o de picioare... 

joi, 25 iulie 2019

Aceasta este

chitara mea, acestea sunt corzile ei uzate, acesta este griful ars cu tigara, aceasta este vocea mea ragusita despre care candva se spunea ca are farmec, acestea sunt degetele mele uscate alergand obosite dupa notele salbatice ale songului, aceasta este tigara din coltul gurii care arde, arde odata cu mine, aceea este femeia careia ii cant, absenta, prea ocupata de viata ei, viata ei - locul acela  prin care eu doar am trecut, am salutat si nu am primit niciodata raspuns

vineri, 19 iulie 2019

Intr-o noapte

ne iubeam si ascultam cantece triste
o traiam aiuriti si o strecuram prin batiste

din cand in cand te ridicai si-mi aprindeai lumanarea
din cand in cand ma aplecam si-ti stingeam amanarea

iar spre dimineata cand au cantat cocosii
la tine in palme se odihneau ochii mei rosii

luni, 15 iulie 2019

Eu sunt ingerul

de pe umarul tau... daca te alergi sau faci miscari bruste cad in fund . Bine, nu voi alerga si nu voi face miscari bruste. Ba da, fa-le... ingerii cazuti in fund sunt comici.

vineri, 12 iulie 2019

Intr-o zi


m-am privit in oglinda, altfel, ca si cum m-as fi privit pe mine in carne si oase, ca si cum cel de dincolo eram eu, iar eu de aici eram celalalt, ma priveam si taceam, apoi eu ii vorbeam lui si aveam senzatia ca el imi vorbeste mie, ma intrebam oare eu ce gandesc cand sunt celalalt si ce gandeste celalalt cand sunt eu, eu am ridicat un deget, el a ridicat imediat degetul lui, apoi el a clipit cu ochiul drept si am simtit nevoia sa clipesc si eu cu ochiul drept, si am facut-o, apoi eu am plecat sa ii traiesc viata, iar el plecat sa o traiasca pe a mea, pana intr-o zi cand m-am privit in alta oglinda, altfel...

joi, 11 iulie 2019

priveste cum

se joaca acei copii, atentia lor, bucuria, pasiunea, cum ii cheama parintii acasa la masa, la somn, cum ciclul se reia, cum cresc si descopera, cum se indragostesc, uneori de aceeasi femeie, sau de acelasi barbat, cum incep sa cucereasca teritorii, sa calce in picioare, sa urmeze un steag, cum zambesc din ce in ce mai rar, cum iubesc din ce in ce mai rar, cum urasc, cum construiesc lucuri, sau le darama, cum isi apropie oamenii contracost si cum ii indeparteaza gratis, cum poarta greutatea lumii pe umeri  si o arata sau cum inventeaza o lume numai ca sa arate ca poarta o greutate pe umeri, cum imbatranesc, cum  incep sa devina indiferenti, cum incep sa nu mai recunoasca, cum se ascund in trecut, doar in trecut, cum lumea de pe umeri e doar o mare si de neiertat vina, cum se gandesc la toate acestea asezati pe o banca, indoiti de sale, privind cum se joaca acei copii...

duminică, 7 iulie 2019

o urasc

imi spun in timp ce o privesc, nu e atenta, tine capul in piept, nu spune nimic desi, de fapt, spune totul, ma uraste la randu-i, impartim impreuna acest sentiment, il recunoastem, il cultivam si fiecare gest, fiecare esec, fiecare lucru pe care ni-l propunem ca sa iasa prost, toate i le depunem la picioare, e ca un sanctuar ura, e biserica unde ne inchinam umili, solidari si supusi, unde aprindem lumini care sa se stinga vesnic, eu in fotoliul meu, ea in fotoliul ei iar intre noi firul unei povesti care nu s-a scris  niciodata

sâmbătă, 6 iulie 2019

scriu suspendat

intr-o tulburatoare incertitudine, frumusetea lumii, scriu, frumusetea lumii consta in faptul ca este  impotriva fiintei mele, ca imi ofera doar fotografii miscate a ceea ce sunt, sau a ceea ce as putea sa fiu, ca sunt frumos, si drept, si perfect, nemuritor si cald, mai scriu, sunt astfel in multimea de posibilitati pe care lumea mi le vantura prin fata ochilor in timp ce-mi aleg cuvintele care vin spre mine, sunt de neoprit cuvintele, ca o armata de zombies, si scriu si scriu inchipuindu-mi ca de fapt le impusc, le extermin, creierii morti sar pe peretii documentului word, si as vrea sa mai scriu, la ce bun amice, la ce bun, caci ele nu se opresc, sunt tot mai multe, tot mai multe, nicaieri printre ele, nicaieri, cuvantul " ajunge", singurul in viata, suspendat intr-o perpetura reincarnare

vineri, 5 iulie 2019

un ins

statea odata la masa cu esecurile sale, erau multe, diferite, inghesuite pe cateva scaune privindu-l unele cu dispret, altele cu mila, cele mai multe cu indiferenta, el le vorbea superior sorbind dintr-o bere calda, din cand in cand reaprindea pipa dintre dinti care se tot incapatana sa se stinga, din cand in cand se ridica si se ducea la baie, dar revenea si isi regasea esecurile asteptandu-l cuminti, tacute si rabdatoare asa cum asteapta o tumoare sa ii vina vremea ca sa te omoare, se simtea bine acolo inconjurat de multime, se simtea implinit si bogat caci omul e o fiinta sociala, isi spunea,  esueaza doar ca sa nu fie singur

vineri, 21 iunie 2019

Cunosti azi un om,

ai emotii; cunosti maine alt om, ai iar emotii; cunosti poimaine un om, observi ca seamana putin cu acela de alaltaieri, ai emotii ceva mai mici; peste cateva zile cunosti un om si ai senzatia ca l-ai mai intalnit nu demult, nu mai stii daca ai emotii, s-ar putea doar sa ti se para; si tot asa pana  cand oamenii pe care ii cunosti in viitor ajung sa semene izbitor cu oamenii pe care i-ai cunoscut in trecut... si nu mai ai emotii.

Atunci cand

nu mai sunt interesanti pentru tine, ceilalti incep sa te incurce, ii ocolesti o data, de doua ori, apoi te gandesti ca e un efort prea mare si cauti ceva mai potrivit... sa strivesti un om e tocmai potrivit

miercuri, 19 iunie 2019

Nu avea

o mama, o pierduse demult in trecut, sau poate nu avusese niciodata una, poate aparuse pe lume in urma unui accident genetic sau pur si simplu din nimic, asa cum apar cateodata oamenii, numai ca isi dorea nespus sa aiba o mama, vazuse pe strada, la cinema, la televizor, in avion, oriunde, orice ins avea alaturi o mama, trebuia sa aiba si el una, se intreba tot mai des cum se putea sa aiba si el o mama, pana intr-o zi cand isi cumpara una, pur si simplu, intalni o batrana care sedea singura pe o banca in parc hranind  un stol de porumbei obraznici, se apropie de ea si ii spuse simplu insa timid, "mama", aceasta il privi neincrezatoare, cu teama, el scoase din buzunar un teanc de bani si ii intinse in timp ce spuse din nou, "mama", femeia lua banii ii inghesui repede intr-o poseta jupuita si ii raspunse, "da fiule", "pot sa te rog ceva?", o intreba mai putin timid, "orice fiule", ii raspunse cu ochii la porumbei, "vezi? porumbelul albastru e obraznic, nu stiu ce sa ma fac cu el" si certa pasarea pe un ton ridicat, iar el o ruga " te rog frumos, cearta-ma, pe mine nu m-a certat nimeni, niciodata, vreau sa ma certe si pe mine cineva", batrana se gandi sa ii inapoieze banii, insa ezita, "cum vrei sa te cert?", il intreba amuzata, el privi in jur, cauta un punct de reper, o idee, "uite, cearta-ma asa cum certi porumbelul acela albastru", femeia intelese, puse mainile in solduri intr-un mod usor teatral si se rasti repetand precum o papusa simpatica, " vezi? vezi?  ce sa ma fac eu cu tine?", barbatul simti ca-l inunda un val de caldura, un sentiment pe care nu-l mai incercase niciodata, puternic, obraznic, repeta de cateva ori in gand " ce sa ma fac eu cu tine?"

marți, 18 iunie 2019

Dumnezeu iti ia

in cele mai neobisnuite moduri. Niciodata nu stii cum iti ia Dumnezeu. Nu te previne, nu trimite semne, iti ia si gata. Mie mi-a luat-o pe Mary azi dimineata la 5:50. Mary este o femeie pe care am cunoscut-o demult, foarte demult. N-a fost o relatie intre noi, nici macar un coup de foudre, nimic. Am cunoscut-o si atat. Si dupa vreo 40 de ani, am gasit-o la mine in pat, intr-un vis. Visam ca era sotia mea, ca abia ne cunoscusem. In vis era ca si in viata reala - dimineata. Eram imbratisati, eu o mangaiam pe un san ea imi raspundea mangaindu-mi coapsele. In vis relatia functiona. Simteam pana si fiorii aceia ai primei intalniri. Nu ma intrebam cum am ajuns acolo, in vis nimeni nu intreaba nimic. Apoi am simtit lumina cunostintei cum se revarsa in camera peste lumina diminetii, apoi am inceput sa inteleg ca Mary nu poate fi sotia mea. Mary nu era nici macar reala. Am stiut ca e un vis. Si m-am trezit. Eram nemultumit. Si, desi acest vis se alinia miilor de vise frumoase omorate de zorii zilei, a fost prima oara cand m-am gandit ca el nu a plecat la fel ca toate celelalte, acest vis nu a plecat, acest vis mi-a fost luat de Dumnezeu. Apoi am baut o cafea. Ratiunea mi-a spus ca, totusi, inainte de a mi-l lua, Dumnezeu mi-a dat acest vis. Asa e, Dumneze mai si da. Insa foarte putin.

vineri, 17 mai 2019

Lipseste ceva

iti spui, privesti in jur, stii ca e ceva foarte cunoscut, ceva care ti-a trebuit, a fost tot timpul prin preajma iar acum nu mai este, nu stii sa-l denumesti, nu stii daca e un lucru, o amintire frumoasa (sau urata), nu stii daca e o persoana, un animal de casa sau o adresa la care mergeai adeseori candva, iti ocupi timpul cu altceva, razi, te intristezi, rezolvi o gramada de probleme, intalnesti o gramada de oameni, ii asculti, le vorbesti, te asculta, vin, pleaca, iar vin, iar pleaca insa, invariabil, la un moment dat ramai singur cu tine insuti si afli ca, in continuare, lipseste ceva, te urmareste, e ca un caine de paza, fantomatic si tacut, mereu langa tine, mereu atent la miscarile tale, te scarpini in barba, inchizi ochii a intelegere, asa e, asa trebuie sa fie, trebuie sa lipseasca ceva, iar daca nu lipseste trebuie sa te ingrijesti personal de aceasta, te impaci cu ideea, mergi mai departe, descoperi ca nu te impaci cu ideea... undeva, in alt oras, in alta lume, o femeie isi spune ca ii lipseste ceva...

luni, 13 mai 2019

Stii ca


o iubesti nu atunci cand ti se daruie, ci atunci cand dispare inghitita de tacerile insuportabile de dupa o lupta, cand o cauti, nu o gasesti, cand nu te mai gasesti nici pe tine...

duminică, 12 mai 2019

Astazi

ca niciodata, am sa iti vorbesc despre lucruri pe care le stii, despre cat schimbati par oamenii care, de fapt, nu se schimba niciodata, despre lumea in care traiesti, despre cum nu mai e nevoie sa o descoperi pentru ca ti se indeasa pur si simplu pe gat, ca sa iti roada pe dinauntru: celulele, organele, urdorile iar, la desert, ceea ce gandesti, ceea ce simti si ceea ce crezi, pana nu o sa mai stii cine esti... la final ma vei privi mirata ca si cum m-ai intalnit pentru prima oara si ma vei asculta cu ochii larg deschisi vorbindu-ti, ca niciodata, despre lucrurile pe care le stii

sâmbătă, 11 mai 2019

As fi vrut

sa-i scriu, "stii sunt aici, in vechea noastra camera de hotel, vii?", sa astept sa-mi raspunda, iar ea sa nu-mi scrie, sa ma lase sa ratacesc in tacere, in nerabdarea mea masurata, pe care o urasc pentru ca e astfel, iar mai incolo sa aud cum bate la usa cu degetul subtire, indoit si delicat, usor nervos si neincrezator, sa ii deschid,  sa ne privim ca si cum ne vedem pentru prima oara, sau pentru ultima, sa ii pun degetul pe buze inainte de a incerca sa spuna ceva, sa ii apuc mana, sa o trag dupa mine inauntru, sa ne intindem in pat, asa imbracati, sa o imbratisez, sa ma imbratiseze, sa-mi ascund fata intre sanii ei, iar ea sa-mi mangaie umarul drept aproape de gat ca si cum asa s-a intamplat mereu inca de la facerea lumii, sa oftam impreuna, apoi, privind separat tavanul, sa aprindem cate o tigara din pachetul ei,  ca intotdeauna de la facerea lumii, sa suflam fumul, fumul sa urce si noi  sa urcam dupa el spre fereastra crapata de la etajul 8, apoi dincolo de fereastra, apoi deasupra orasului Bucuresti, cel care ne-a dat, cel care ne-a luat...

marți, 30 aprilie 2019

A murit

un croitor; ceva mai rasarit, dar un croitor. cu o viata in dezordine, cu obiceiuri bizare, ca oricine se joaca un pic cu arta/artisticul; o gramada de insi s-a repezit sa-l scuipe; o alta gramada de insi s-a repezit sa-l apere; au uitat cu totii ca vestea No 1 e alta, ba chiar umbla ca tampitii cu cate o lumanare aprinsa dupa ei prin intunericul de vineri noapte, ingrijorati sa nu o stinga vantul; noroc ca a murit croitorul si i-a intors pe toti de la corvoada exercitiului de meditatie asupra vietii, asupra mortii, asupra luminii dintre ele care se stinge la prima pala de vant... a murit croitorul si nu ei, e singura logica a agitatiei lor; si unii si altii danseaza pe burta mortului dansul bucuriei si al furiei de a trai; din ciobanu a iesit in tot timpul zilei borhot, toti apuca cu ghiarele bucati din trupul lui si arunca unii in altii cu ele crezand, stupizii, ca asa se vor rearanja lucrurile; imposibil, asta a reusit-o doar Picasso si numai cu niste vopsea pe panza... un zugrav care a murit la randu-i

duminică, 31 martie 2019

Pentru ca

oamenii sunt ca oglinzile. Te asezi langa unii si te vezi urat. Langa altii te vezi prost. Iar langa altii te vezi neclar si nu stii ce sa crezi. Iar asta iti creeaza nesfarsite pareri de rau.  Uneori insa, rar, foarte rar, intalnesti oameni langa care nu te vezi neaparat frumos, nu neaparat ideal,  ci doar intreg, sau complet sau pur si simplu  intr-un mod pe care il gasesti acceptabil. Nu e nevoie sa ii cauti, ei apar dintr-o data din multimea muta, trebuie sa fii doar atent si, daca e posibil, sa ti-i apropii.

vineri, 8 martie 2019

Mi-ar fi placut

sa pot sa rade de tot ce se intampla, pana la urma vietile noastre sunt de un haz imens, sunt o simpatica farsa, un rictus trist pe fata unui clown vesel aruncand in aer cu mere rosii si prinzand imediat inapoi mere uscate, putrezite, "priviti?", ar striga, "priviti acest minunat numar de magie cu vietile voastre", iar oamenii ar privi uimiti, tulburati si muti intrebandu-se de ce tot acest circ are un pret si si-ar dori atat de mult sa vina elefantii, sau maimutele, sau macar dresorii fantomatici ca sa se scuze ca, din neglijenta, i-au mancat leii, dar nu vin, in circul acesta nu exista animale, nu exista trapezist si nici fachir, nu exista nici macar clown-ul, exista doar o oglinda murdara in care fiecare se surprinde in drumul spre iesirea pe care nu o mai gaseste, nu o mai gaseste...

joi, 24 ianuarie 2019

Cand

totul in jurul tau se destrama in pete de culoare indecise, cand cei pe care ii iubesti flutura batiste albe infipte in bete strambe... si te parasesc, atunci cand simti ca nu mai ai pentru ce sa lupti, cand simti ca nu mai ai nici cu cine, atunci cand vrei sa te opresti in locuri care nu te mai recunosc si care te gonesc, mai departe, mai departe, atunci cand totul pare un ghem de simptome ale unei boli incurabile care te cuprinde centimetru cu centimetru si te sufoca, atunci cand nu mai ceri nimic nimanui si nici nu mai oferi, atunci cand rosturile subtile ale lumii ies la lumina si descoperi cat sunt de vechi, cat de ruginite si inutile, atunci cand la carma lor descoperi papusarul mort, sau poate doar indiferent, jucand magistral nefiinta, atunci cand toate acestea vin peste tine, vin... nu mai pleaca.