Meseria de Dumnezeu s-a banalizat si s-ar cuveni sa dispara.

Draga Rita, e 3 dimineata, imi amintesc lucruri si vreau sa mor. Ma uit la Back Again - New York Melody, ii ascult cum canta si constat ca fericirea se ascunde de fapt intr-un film bun de 90 de minute in care oameni urati joaca personaje frumoase. Asa ca noi doi. Ce bine ar fi fost sa jucam intr-un film ca asta si in acelasi timp sa ne traim viatile reale imbratisati pe o sofa, urmarindu-l. Pe repeat. Eu privindu-te pe tine cea din film si tu privindu-ma pe mine personajul din film si rar, dar foarte rar, sa tragem cu ochiul la persoanele noastre reale, sa oftam intelept si sa revenim la fictiune. Nu-i asa ca Dumnezeu e nedrept? Nu-i asa ca numai din rautate n-a zamislit pe langa vietile noastre reale si povestile noastre fictionale, in care sa ratacim macar uneori, in care sa-L gasim ratacit pe acolo si pe EL? 

In plus EL e si porc. Pentru ca mi-a amintit de tine in ziua aia cand erai in baie si nu mai ieseai de acolo. Te-am strigat de cateva ori si te-am intrebat ce faci. Tu raspundeai cu vocea aia calda dupa care muream in pat, „ma cac”. Te cacai si nu mai ieseai de acolo si m-am ingrijorat, iti amintesti? Am deschis usa brusc si am tantit-o de perete furios si ingrijorat in acelasi timp. Erai pe tron, cu genunchii stransi, cu parul legat in coada de cal, cu umerii goi si distrata, iti faceai unghiile. Tu nu ti-ai facut niciodata unghiile in timp ce te caci, eram sigur ca imi ascunzi ceva si ala era modul cel mai natural cu putinta in care ai gasit sa te comporti astfel incat sa nu ma prind. Dar m-am prins stoarfo, tu nu te cacai niciodata cu picioarele stranse si nici cu parul legat in coada de cal. Ma uitam la tine si intelegeam iar tu te uitai la mine si nu intelegeai daca intelesesem. Pula mea. Te-am mintit ca m-am temut pentru tine iar tu ai ras si mi-ai spus ca sunt exagerat. Eu m-am enervat si te-am apucat de par, tu m-ai lovit cu un genunchi in coaie, am cazut si m-am lovit. Am aruncat dupa tine cu un papuc, iar tu ai aruncat in mine cu tubul de pasta de dinti. Am aruncat dupa tine cu presulica verde de sub chiuveta, iar tu ai aruncat in mine cu inelul verde pe care ti-l cumparasem de la targ de la Timisoara, ala despre care spuneai ca a fost facut doar pentru tine si ca din momentul in care a ajuns pe degetul tau meseria de bijutier s-a banalizat si se cuvine sa dispara. Am scos un ciorap si l-am aruncat dupa tine. A cazut pe crestetul tau cu varful lipit de nas, erai caraghioasa asa si daca as fi fost bine dispus as fi ras. Ai fi ras si tu. Dar nu ai ras, te-ai ridicat, ai bagat mana in WC ai scos de acolo un pumn de cacat, te-ai napustit asupra mea si mi l-ai intins pe fata. Apasai cu toata palma, intindeai cu grija, sa nu ramana vreun colt neatins. Parul iti cazuse peste fata, iti muscai buzele si gafaiai. Ma priveai cu ochii in flacari. Imi intrase cacatul tau in nari si in gura si jur, jur proastao ca in momentul ala te-am iubit asa cum nu am mai iubit pe nimeni niciodata, cum nici n-o sa iubesc de acum incolo. Pentru ca in lupta aceea eu am invins si nu tu. Pentru ca trecusem dincolo de sufletul tau, trecusem de orice bariera, pentru ca abia atunci, in ziua aia oribila in care s-a rupt de fapt totul, abia in atunci te-am avut, cu totul, cu carnea si simturile, cu frumusetea ta si reziduurile din spatele ei, cu tot insemna Rita in oricare din universurile posibile. Eu unul, Nic Labis, am fost facut doar pentru tine si din momentul acela, in care ma calareai furioasa si ma manjeai tot cu cacat, meseria de Dumnezeu s-a banalizat si s-ar cuveni sa dispara.