miercuri, 9 octombrie 2019

Noi suntem impreuna aici

pentru ca nu putem fi separat in alta parte, nu ne-au adus destinele personale, nu mana nevazuta a lui Dumnezeu, ci doar faptul ca usile sunt inchise peste tot , fireste ca ne simtim bine, suntem de atata timp impreuna, complicitatea aceasta, atmosfera, micile disperari, nodurile din gat, oricare dintre noi  e nefericit, e pretul care se plateste la intrare, e ieftin, e accesibil tuturor, asa ca petrecem all night long, asa cum petrece Lionel Lichie in clipul acela in care toata lumea danseaza, zambeste si este fericita in arsita noptii americane, cea care topeste tot : rasele, clasele, sexele, varstele,  e clipul la care eu plang intotdeauna in hohote, plang ca un copil man, cum poti cuprinde atata bucurie in numai 3:48 minute de muzica pop, cum sa o lasi sa plece de la minutul 3:49 incolo, si pentru totdeauna, acum voi merge sa invit la dans femeia aceea trista din spatele tonomatului care ma fixeaza deznadajduita, ea crede ca nu am vazut-o, te-am vazut, ii voi spune si ii voi apuca mijlocul cu mana asta, mana cu care chinui chitara in fiecare seara, ea se va pretinde surprinsa, eu ma voi pretinde uimit si vom dansa man, all night long, ii voi sopti la ureche, stii noi suntem impreuna aici pentru ca nu putem fi separat in alta parte...

sâmbătă, 5 octombrie 2019

Cel mai bun prieten al meu

este un necunoscut, vine uneori aici sa ma asculte, ma priveste atent, tigara arde intre degetele lui, intotdeauna la songul despre iubita  mea atunci cand mi-a scris ca vrea sa se intoarca si n-am avut puterea sa-i spun "haide baby" decat intr-un song pe care ea nu-l stie si nu-l va asculta niciodata dar pe melodia caruia o tigara arde intotdeauna degetele unui necunoscut care traieste aceeasi poveste, in pauze las chitara pe jos si ma apropii de el la bar, ma asez alaturi, fumam si bem umar la umar, fara sa ne privim, fara sa ne vorbim, doar gandurile noastre amestecate cu fumul de tigara se intalnesc undeva in tavanul innegrit si sporavaiesc amical despre cei doi de jos care nu se cunosc, nu-si vorbesc dar traiesc aceeasi poveste, uneori eu ma imbat primul, alteori se imbata el primul, incepem sa radem de lucrurile care ne traiesc fara sa ne implice, pentru ca asa se  intampla man, povestile calatoresc de la unul la altul, neobosite, netulburate si indiferente si radem cu gurile deschise pana la urechi, saliva ni se scurge printre buze, lacrimile ni se scurg din ochi si viata ni se scurge din trupuri atunci cand radem fascinati de acest spectacol in care man, de fapt, nu se intampla nimic 

duminică, 29 septembrie 2019

Cunosc pe de rost

orasul iubitei mele, ii stiu fiecare strada, fiecare casa, fiecare shop in care se vand tigari, paine si Coca Cola, fiecare local in care seara mai canta cate unul, niciodata blues, pomii de pe margine, scolile, centrul administrativ, strada pietonala, mi le povesteste de fiecare data in lungile noastre convorbiri telefonice, vorbesc mult la telefon cu iubita mea man, eu ii spun glume si ea rade, rade mereu de glumele mele, spune ca am amuzament, iar dupa ce glumesc, ea imi povesteste orasul ei, uite aici sunt pe strada cu castani baby, aaa, ii spun, unde s-au ciocnit ciclistii acum un an, acolo acolo, imi spune, stiu strada unde s-au ciocnit doi ciclisti acum un an, a fost evenimentul lunii, apoi imi povesteste ca doamna grasa care vinde pantofi si-a schimbat coafura, doamna grasa care vinde pantofi e una grasa care vinde pantofi, este singura, nu are copii si sufera de o boala in urma careia un ochi i se zbate fara intrerupere, o sa fie moarta si acolo in cosciug o sa i se zbata, iti dai seama ce circ, spun, iar iubita mea rade la telefon de  o asemenea gluma care provoaca amuzament, o gluma care, de fapt,  nu e o gluma daca ta gandesti cum ar fi ca ochii unui cadavru sa i se zbata tot timpul in cap, iar spre finalul convorbirilor, de fiecare data imi spune soptit te iubesc baby, tu esti unic nu o sa te parasesc niciodata, iar eu, emotionat si credul, ii spun ca sper sa apuc ziua in care sa urc intr-un tren, sa parcurg distanta aceea imposibila si sa ajung in orasul pe care il cunosc atat de bine iar pe ea, in sfarsit, sa o intalnesc.

sâmbătă, 28 septembrie 2019

Nu-mi trebuie nimic

din ce aveti, nu vreau banii vostri, nu vreau aplauzele si compasiunea, nu vreau pe nimeni care sa vina si sa ma bata pe spate "te inteleg prietene" alike, nu mai vreau perechile de bikini strecurate in cutia chitarii impreuna cu numarul de telefon, e oricum prea mult, totul e prea mult, e prea mult chiar si o parte, sunt multe pana si nimicurile pe care le uitati indiferenti in memoria mea atunci cand ni se intersecteaza privirile si ne zambim inocent precum doi asasini obositi cu cutitele inca ude pe masa, imi vine sa va injur si sa va scuip, imi vine sa va strivesc pana sa deveniti cu totii o masa amorfa peste care sa calc precum idiotul pe nume Iisus calcand apa intr-un memorabil numar de circ biblic povestit si astazi grav pana la sughit de clown-ii in haine negre si barbi interminabile, am cumparat o chitara noua cu 7 corzi, a 7-a fiind nota NU, cu aceasta o sa va cant man, o sa va cant pana o sa va duceti mainile la urechi, pana veti fugi ingroziti si nimic nu va va scapa de furia asta de doi lei pe care o simt cum creste privind de aproape paharul acesta de whiskey pe care si azi, ca intotdeauna, il beau singur

duminică, 22 septembrie 2019

Astazi o sa-ti cant

despre lumina si despre cat mult doare atunci cand iti intra in ochi si te orbeste, o cauti man, tanjesti dupa ea aproape toata viata si cand, in sfarsit ajunge, te uimeste precum unfriend-ul pe care ti l-a dat  iubita duminica 22 septembrie 2019, pentru totdeauna ti l-a dat man, si nu te mai bucuri, nu, descoperi doar ca lumina nu e pentru loseri, asa cum iubirile nu sunt pentru cantaretii de blues, suspendati intre notele atarnand ametite de portativ si tristetea ostentativa dupa care isi ascund, de fapt, neputinta, e atat de multa bucurie in lume man, e atata fericire, si implinire, si pace, si toate acestea sunt atat e departe, si totul pare atat de in regula asa, noi cu ale noastre, celelalte cu ale lor si lumina trece mai departe, ramane in urma ei doar senzatia, apoi dispare si ea, e atata bucurie in lume man, iar eu ma sufoc, ma sufoc...

duminică, 15 septembrie 2019

N-ai sa crezi man

nu am crezut nici eu, nu cred nici acum desi mi s-a intamplat, mi se intampla, chiar mie man, am cunoscut-o demult, chiar inainte de a-mi cunoaste chitara, eram tineri, eram nebuni si creduli, ne iubeam si ne juram ca va fi pentru totdeauna, locuiam impreuna, traiam impreuna, decojeam lumea impreuna asa cum decojesti o portocoala, apoi n-am mai locuit impreuna, apoi nu ne mai vedeam zilnic, apoi nici macar nu ne mai auzeam zilnic, ne vedeam rar, tot mai rar, credeam ca se duce man, credeam ca atat a fost, apoi ne-am intalnit intr-o zi intr-o gara, ea conducea pe cineva, eu asteptam pe altcineva, cel pe care il conducea a sarutat-o, a urcat in tren si a plecat, cea pe care o asteptam nu a mai venit, am insotit-o pana la iesirea din gara, apoi pana la mine acasa, ne-am iubit man, nu ca in prima zi, ci chiar in prima zi, caci era ca si cum ne vedeam atunci prima oara, la final s-a ridicat, s-a imbracat, mi-a zambit si a plecat, fara sa spuna nimic, fara sa ne promitem nimic, apoi m-a sunat dupa cateva luni, ne-am vazut si ne-am iubit iar man, nu ca in prima zi ci chiar in prima zi, caci era ca si cum ne vedeam atunci prima oara, apoi am sunat-o eu dupa cateva luni, n-ai sa crezi man, a fost prima oara, caci ne vedeam atunci pentru prima oara si... iata, astazi cant song-uri vesele pentru ca am intalnit o femeie pe care, desi o stiu de o viata, astazi am intalnit-o pentru prima oara, a urcat la mine, ne-am iubit... la final s-a ridicat, s-a imbracat, mi-a zambit si a plecat, fara sa spuna nimic, fara sa ne promitem nimic; iar acum, pana cand voi intalni pentru prima oara femeia pe care o iubesc dintotdeauna sunt aici ca sa-ti cant man, ca sa iti cant despre iubirile care nu incep, care nu se termina

joi, 12 septembrie 2019

Sunt aici cu voi

pentru ca am o nevoie cumplita, sunt captiv si resemnat in realitatea aceasta obositoare, nu stiu sa traiesc decat astfel, in fata unor oameni carora sa le cant, cu care sa ciocnesc din cand in cand cate un pahar de whiskey, sa aprind o tigara si sa ii privesc, asa cum as privi intr-o oglinda, in doua oglinzi, in multe alte oglinzi si chiar daca in fiecare seara sunteti mereu altii aceeasi sunteti man, ca si cum s-ar schimba doar culorile secundare pe acelasi fond de alb si negru, alb aici cu mine si negru cand sunteti parasiti si vulnerabili, ca si cum ai scoate la infinit sunete noi din cele opt unice note, am vrut intr-o zi sa las chitara, sa ma ridic in picioare si sa va spun ca totul este, de fapt, o  frumoasa si inofensiva minciuna, asa cum o rugaciune, sau cum o sedinta de chimioterapie, asa cum mama te tine de mana si-ti spune ca va fi bine, ca singurul lucru care ne tine in viata si care ne face fericiti este ca, de fapt, nu exista nicio speranta, ca totul s-a sfarsit de mult, de foarte de mult si ca nu facem decat sa agonizam impreuna intr-un nicaieri ratacit, usor aroganti pentru ca, iata, pentru asta Universul nu a gasit inca o lege.