29.01.2012

Acum nu, dar mai incolo va fi si ziua cand vor bombarda orasele nu cu proiectile ci cu carti, vor cadea in capul oamenilor ingroziti de obiectele stranii din cer cu o multime de aripi, cartile ni se vor aseza pe umeri precum ingerii iar noi, in sfarsit, in sfarsit spun, noi vom striga... 

26.01.2012

Pana ajungi sa vorbesti singur, pana nu mai intelegi ce s-a intamplat, de ce toti canta pe o singura nota, in falset, pana mediul devine toxic si imediat irespirabil, pana iti vine fie sa fugi fie sa ucizi, pentru ca e prea mult o specie care-si tolereaza rateurile, si le cultiva, si in fata carora isi pleaca fruntea, fara sa ofere explicatii, sau pretul, pana ajungi sa te izolezi, deci, in propriul tau ego, destul de rece si acela, pentru ca nu are nevoie de tovarasi (de aceea e ego), acolo unde-ti ofera un colt intunecat, un colt de paine si unde te ignora, iesi doar noaptea, te strecori pe langa zidurile unde pana si umbra pare haituita, in cautare de certitudini, in cautare de semeni diferiti, cu umbre diferite, haituite si ele dar diferite, rar, foarte rar intalnesti cate unul, foarte rar te intalneste cate unul, schimbati priviri neincrezatoare, apoi obiecte interzise, intr-o noapte cineva ti-a oferit un cantec, vechi, despre iubiti plecati departe si iubite care ii asteapta pana dupa moarte, mult dupa aceea unui altuia i-ai daruit un gand, original, ieri ea te-a strigat de dupa un gard daramat, am ceva pentru tine, a soptit, te-ai apropiat, a intins mana si ti-a intins o carte, ia-o, mie nu-mi mai trebuie, ma intorc, mi s-a acrit sa fiu eu, ea a plecat, cartea a ramas, cartile mereu raman, raman, raman...

24.01.2012

Povestea pe scurt suna cam asa : “ tatal meu a murit devreme, repede si neasteptat, am suferit, apoi m-am obisnuit cu ideea, apoi l-am uitat si, asa cum se intampla in putine povesti, mi l-am amintit din nou, asa cum era el, un tip misto, am urcat intr-un avion, nu primul, amintirea tatalui meu nu are nevoie de acte de bravada, am coborat in tara, am inchiriat o masina, am parcurs distanta cu viteza legala, am ajuns acasa, acolo unde nu ma astepta nimeni, am deschis poarta, paradoxal nu era ruginita, de parca era noua, de parca se juca, am intrat, apoi am iesit, am salutat putinii oameni de pe ulite, straini, pierduti intr-un trecut la randul lui ratacit (stii cum e sa fii salutat dintr-un trecut ratacit, stii?), apoi in the graveyard, apoi slalomul printre tufele de lilieci si, abia la urma, tata, fotografia era neclara, mai neclara chiar decat amintirea lui, l-am privit, m-a privit, mi-a facut cu ochiul, da, mi-a facut cu ochiul, m-am asezat pe o piatra ramasa acolo, sau care era dintotdeauna acolo, am scos din buzunar o carte, una pe care o cumparasem din Bucuresti, am deschis-o, ‘spune tata’, l-am indemnat, ‘ cu ce sa incep’, l-am privit, m-a privit, am inteles, ‘ vorbeste-mi despre tacerea ta’, am citit, si mi-a vorbit, mi-a vorbit...

23.01.2012

Cand nimic nu mai e de spus, cand ai senzatia ca ai aflat totul, cand nu are ce sa te mai surprinda, cand iubesti doar ca sa iti gasesti o ocupatie, sau doar ca sa nu uiti cum mai e sa suferi in mod gratuit, cand parasesti doar din generozitate, sa sufere si ea, sau ele, cand cariera este la final tocmai pentru ca nu mai ai cum sa incepi o alta noua, cand ti-e mai comod sa fii trist decat vivace, cand ti-e mai comod sa fii comod, cand te adapostesti acasa ca intr-un refugiu si nu ca inaintea unei linii de start, cand cumperi o carte numai ca sa te insoteasca cineva, numai ca sa te insoteasca...

21.01.2012

Cand deschizi o carte, cand o citesti, cand o termini inaintea povestii...

19.01.2012

Nu toata lumea merge in vacantala mijlocul lui iulie, tu lucrezi, asa ti-ai dorit, urasti concediile in turma, marea nu-ti spune nimic altceva decat o imensa hazna cu gust de urina, muntele e prea abrupt iar tu esti prea lenes, iti plac mirosurile orasului incins, fluidele care se scurg din toate directiile in toate directiile, iti place moartea surfand pe stralucirea soarelui, intr-un echilibru precar, pana se rostogoleste si cade intr-un suflet pe care, furioasa, il ia, iti place riscul de a te topi anonim, intr-un spatiu in care toate se topesc, e ca o intoarcere in Nirvana, e ca o vizita la iubita, iubita altuia, iar in mijlocul zilei, cand focul isi scoate miezul din caciula, tu mergi pe mijlocul strazii pana simti canu mai simti nimic, vazatorul de carti te striga de la umbra tonetei, iti spune ca esti nebun, te imbie sa iei o carte sub care sa te adapostesti, accepti, o cumperi, o faci piramida si o asezi pe crestetul capului, de aproape esti un individ straniu ferindu-se de caldura, de departe esti o carte stranie ferindu-se de oameni...

18.01.2012

A vrut un scaun, un balansoar "sa ma dau in el toata ziua, fiule, ca nu prea ma am ce sa fac", te-ai dus, ai cautat peste tot, nu ai gasit, ai comandat unul la tamplarie, tamplarie de romani, "se misca prea mult in spate, ametesc", te-a dojenit tata, "ce balansoar prost mi-ai adus, vreau unul bun, am crescut un baiat sa faca si el ceva ca lumea, te rog fa ceva ca lumea", te-ai lasat pe vine, ai privit obiectul, nu ai avut idei, tata te-a dat la scoala, ai invatat carte, in concluzie nu stii sa faci nimic, l-ai rugat sa te lase sa te gandesti, te-ai gandit cateva zile, te-a sunat,"te mai astept mult? vreau sa ma intind in balansoarul meu, vreau", spre seara trecand pe langa librarie, te-ai gandit, ai intrat, ai cumparat o carte, de fapt doua, ai cerut doua carti la fel, nu te-a inteles, ai mers singur la raft, ai ales doua carti de aceeasi grosime, de la Polirom, a doua zi l-ai vizitat, uite tata, sa incercam asta, ai pus o carte sub o patina, o carte sub cealalta patina, tata s-a lasat pe spate, insa foarte putin, a zambit, a aprins o tigara, "de aia ii inveti carte, de aia..."