marți, 11 februarie 2020

De fapt nimeni

nu mai are niciun farmec astazi, e tot ce ne tine aproape, fricile, faptul ca suntem urati si mici, solidari in esecuri, le intindem pe mese precum cavalerii vremurilor trecute intindeau carnea rosie a vanatului, si apucam de ele cu ghearele si dintii si muscam, muscam man, grasimea ni se scurge pe la colturile gurii, printre degete si se intinde pe jos, oameni si grasimi, pattern-ul secolului pe care il traversam in viteza calatorind inconstienti spre propriile noastre persoane acolo unde, fireste, nu ne asteapta nimeni, mi-ar fi placut sa nu fiu un blues singer ci un clown, as fi aruncat in aer cu obiecte, pe unele le-as fi prins iar pe altele nu, copiii ar fi ras, parintii le-ar fi cumparat popcorns, leii din custi ar fi cascat plictisiti, perechea de trapezisti ar fi facut sex tristi si grabiti ca intodeauna, ca si cum ar fi fost ultima oara, vantul indiferent ar fi scuturat steagul de deasupra cortului, as fi iesit din scena in urale si as fi reintrat la bis repetand numarul cu instrumentele ascunse printre haine, imi lipseste clown-ul man, ne lipseste tuturor, el s-a carat odata cu trupa, unii spun ca departe in spatiu, altii spun ca departe in timp, cel mai sigur inapoi in vremurile bune despre care nu mai vorbeste aproape nimeni astazi  pentru ca oamenii nu mai au memorie, au doar grasimi...

Iubita mea de departe

ma suna intotdeauna inainte de job, e atenta, ma intreaba din ce in ce mai rar ce fac si imi spune din ce in ce mai des ce mai simte, imi spune ca o doare capul, altadata imi spune ca o doare stomacul, altada data imi spune ca o doare un picior, intr-o zi mi-a spus ca o doare dar nu stie exact ce, o ascult ingrijorat si as vrea sa ii dau un sfat dar ea nu mi-l cere niciodata pentru ca ea stie intotdeauna ce sa faca adica nu are nicio idee, e foarte buna iubita mea in a nu avea nicio idee, o iubesc imens pentru ca m-a invatat sa o iubesc fara sa am vreo idee cum si de ce se intampla asta, e ca si cum i-as spune ca ma doare dar nu stiu exact ce

miercuri, 22 ianuarie 2020

Ai fi putut

sa fii aici mine azi man, doua chitari si doua voci, doua suflete risipite printre mesele pe care ceilalti isi scutura indiferenti scrumul, asa ca altadata in vremurile bune cand nu ne pasa nici macar de persoanele noastre, cand plecam ultimii, ametiti si bucurosi ca ne imparteam tristetile cu atata generozitate, cand ne loveam cu ele peste fata pana lacrimam, nici nu mai stiu daca din cauza ca eram fericiti sau doar pentru ca durea, simteam atat de mult impreuna incat avem adeseori senzatia ca ne aflam intr-un balon care se umfla atat de tare incat nu mai avea loc in sistemul asta solar, nici macar in galaxie, probabil nici in univers, un Bing Bang inainte de a se produce, ce stiu ei man, in spatele oricarui Bing Bang sunt doi prieteni care simt lucruri atat de mari in care nu ii mai incape, si atunci, din nimicul caruia mult mai tarziu o specie de humanoizi i-au spus o toana, totul izbucneste in jerbe de lumina si furie deopotriva, materia se napusteste in toate partile, si odata cu ea noi amandoi, tu intr-o parte si eu in alta, departe cat mai departe, pana ce degetele obosesc povestind noapte de noapte acelasi song despre prietenie

vineri, 17 ianuarie 2020

Tramvaiul 41

este cel cu care poti ajunge in Purgatoriu daca nu ai masina sau  confesor, eu urc in fiecare dimineata in burta lui, precum Iona, numai ca nu vreau sa evadez, nu sunt disperat, aproape ca nu-mi pasa, nu gasesc niciodata doua locuri libere, asa ca pe acela singur imi asez chitara, o vechez din picioare cu un ochi, cu celalalt privesc tanara femeie tinand pumnul mic strans de bara si-mi inchipui ca este cel mai frumos gest din istoria dansului numit striptease, ea priveste pe fereastra, are ochii tristi si un rictus in coltul gurii, ii spun in gand, "buna rictus" si rictus imi zambeste, ii povestesc ca vin de la bar, ca oamenii mi-au aruncat bani si ca blues e despre tristetile marunte, cele mari fiind de gasit la opera, rictus imi spune ca ii displace ca astazi toata lumea poarta casti, in tramvaiul 41 toata lumea poarta casti si asculta zgomotele interioarelor prabusite, numai femeia tanara si cu mine nu poarta casti, si nu poarta casti nici chitara mea si nici rictus, as vrea sa ii cant ceva, un song mic cat distanta dintre doua statii dar ea coboara, tramvaiul porneste mai departe, o privesc pe ferastra cum se infige curajos in materia neprietenoasa a zilei, misca repede din picioare, are un fundulet simptic, ii spun in gand " buna fundulet" inainte ca tramvaiul 41 sa vireze in intersectie spre nicaieri, adresa unde se afla casa mea

marți, 14 ianuarie 2020

Mama mea

a baut, tatal meu a baut, au baut amandoi pana au imbatat moartea apoi au plecat toti trei sa urineze pe gardul dincolo de care se casca vesnicia,  prietena mea din copilarie s-a indragostit de de un marinar cand a crescut, el a plecat pe mare si s-a intors, apoi iar a plecat, apoi iar s-a intors, iar a plecat, iar s-a intors, a plecat, s-a intors pana cand prietena mea din copilarie a crezut ca iubitul ei e de  fapt un val, a intrat cu picioarele in el, s-a spalat si a plecat, nu s-a mai intors, grasul cu sapca murdara din statia de autobuz vine intotdeauna mai devreme cu 10 minute, se aseaza pe banca, scoate o batista si plange, doamna cu parul rosu din statia de autobuz vine intotdeauna mai devreme cu 5 minute, se aseaza langa grasul cu sapca murdara si-l consoleaza, el ia primul autobuz, ea il ia pe al doilea, spilcuitul vine intotdeauna mai tarziu, gaseste locuri doar in spate, isi aseaza langa picioare geanta din piele, se desface la cravata si cere de baut, primeste multe mesaje, le citeste si nu raspunde, la mai toate zambeste la ultimul se incrunta si tranteste telefonul de pamant, ieri avea un telefon negru, azi are unul gri, alaltaieri avea un telefon cu camera video, mesajele nu aleg, privesc ringul de dans, e luminat puternic, nu danseaza oameni, danseaza drame

duminică, 12 ianuarie 2020

Astazi n-o sa cant,

azi doar o sa vorbesc, pana la urma ce nevoie e de un instrument ca sa va spun in ce cacat suntem cu totii, o adunatura de singuratici  cautand unii perechea, altii fuga de ea, si ea singura la randul ei, am baut, man am baut atat de mult incat imi amintesc de iubita mea aproape cu blandete si imi amintesc faptul ca s-a carat cu intelegere, adica daca o prind o impusc in picior, chiar deasupra genunchiului, nimeni nu iubeste o femeie invalida, nu se iubeste nici macar ea, asa ca se va sinucide,  eu o sa merg in Rai iar ea nu, cine ma iubeste pe mine nu mai are nicio sansa de mantuire, uita-te la tine, priveste-te cum plangi cu pumnii mici stransi sub cap, cu parul imprastiat peste fata, ghemuita in patul ala vechi despre care ti-am spus de atatea ori sa-l schimbi pentru ca in el nu simteam ca fac sex ci o calatorie spre centrul pamantului, cat de mizerabil te simti, cat de inutila, ce loc sa se gaseasca in cer pentru femei nefericite si futute prost, sa-mi aduca cineva un pahar cu vodka, simt ca ma trezesc, simt ca redevin iar baiatul acela bun care cade in genunchi si ii cere iertare, baby, iarta-ma, iarta-ma, stiu ca nu te merit, stiu tot ce stii si tu despre mine, ba chiar mai putin, as vrea sa te intorci, sa-ti fut sistemul iar, apoi sa te las iar sa dispari, tu sa bocesti acolo si eu sa latru aici unor necunoscuti cat de mult te iubesc cand imi lipsesti si cat de putin cand imi esti prin preajma,  nimic nu e in regula cu noi doi, nimic nu e in regula cu toata lumea, as putea sa iubesc pe oricine, e identic, pentru ca asa merg lucrurile in viata asta man, ne adunam perechi perechi numai ca sa putem calca si noi pe cineva in picioare si asta sa ne faca fericiti, si pe noi si pe celalalt, in curand o sa alunec, o sa ma preling de pe scaunul asta, da seara e ratata, carati-va acasa, cantaretul de blues e indragostit si in curand va bori pe jos tot ce a baut si tot ce a simtit, in cantitati egale, barmanul va curata locul, iar ziua de azi se va rostogoli in ziua de maine, iar ziua de maine in cea de poimaine si tot asa, man, mai bine cantam ceva pentru ca pentru orice song exista un final, pentru ceea ce simt eu acum nu

marți, 24 decembrie 2019

E frig,

e iarna, mainile mi-au inghetat pe grif, formeaza un corp comun, nemuritor, sunetele ies din corzi albe si grele viscolind, si nu intra in urechi ci doar atarna de ele, lungi pana la genunchi, aduceti cu totii a pinguini imperiali, sunteti simpatici, greoi si gata de imperechiere, cant unor pasari lipsite de confort dar fericite, sau asa simt atunci cand, cate unul dintre voi imi striga, yeah man, si-mi inchipui ca de fapt abia acum ceea ce traiesc e real si nu doar pentru ca e rece, sau poate doar din cauza asta, strig la barman sa-mi trimita o vodka mare, "cu gheata Stef?', radem amandoi, rad si pinguinii imperiali gata de imperechiere, sunt lipiti doi cate doi, masculi si femele,  clatinandu-se stangaci pe muzica mea, pe capete le stau infipte stramb caciul rosii cu mot alb, in dansul lor ocolesc cu grija bradul pe crengile caruia nu atarna nicio podoaba in afara unui sutien negru si a unui ghem de dorinte  iar din tavan cad confeti, milioane de confeti, cad incontinuu din ranile lui Iisus pentru ca numai noi stim ca, de fapt, asa s-a nascut, cu ele si pentru ca in seara asta am convenit cu totii ca a venit vremea ca si El sa fie fericit, hartiile se adauga strat peste strat, pana la glezne, pana la genunchi, pana la sternuri, pana la gat,  oamenii de afara s-au blocat la usa, nu pot intra ca sa adauge intregului tablou placa alba din lemn pe care scrie cu cerneala simpatica, Happy Christmas