marți, 18 iunie 2019

Dumnezeu iti ia

in cele mai neobisnuite moduri. Niciodata nu stii cum iti ia Dumnezeu. Nu te previne, nu trimite semne, iti ia si gata. Mie mi-a luat-o pe Mary azi dimineata la 5:50. Mary este o femeie pe care am cunoscut-o demult, foarte demult. N-a fost o relatie intre noi, nici macar un coup de foudre, nimic. Am cunoscut-o si atat. Si dupa vreo 40 de ani, am gasit-o la mine in pat, intr-un vis. Visam ca era sotia mea, ca abia ne cunoscusem. In vis era ca si in viata reala - dimineata. Eram imbratisati, eu o mangaiam pe un san ea imi raspundea mangaindu-mi coapsele. In vis relatia functiona. Simteam pana si fiorii aceia ai primei intalniri. Nu ma intrebam cum am ajuns acolo, in vis nimeni nu intreaba nimic. Apoi am simtit lumina cunostintei cum se revarsa in camera peste lumina diminetii, apoi am inceput sa inteleg ca Mary nu poate fi sotia mea. Mary nu era nici macar reala. Am stiut ca e un vis. Si m-am trezit. Eram nemultumit. Si, desi acest vis se alinia miilor de vise frumoase omorate de zorii zilei, a fost prima oara cand m-am gandit ca el nu a plecat la fel ca toate celelalte, acest vis nu a plecat, acest vis mi-a fost luat de Dumnezeu. Apoi am baut o cafea. Ratiunea mi-a spus ca, totusi, inainte de a mi-l lua, Dumnezeu mi-a dat acest vis. Asa e, Dumneze mai si da. Insa foarte putin.

vineri, 17 mai 2019

Lipseste ceva

iti spui, privesti in jur, stii ca e ceva foarte cunoscut, ceva care ti-a trebuit, a fost tot timpul prin preajma iar acum nu mai este, nu stii sa-l denumesti, nu stii daca e un lucru, o amintire frumoasa (sau urata), nu stii daca e o persoana, un animal de casa sau o adresa la care mergeai adeseori candva, iti ocupi timpul cu altceva, razi, te intristezi, rezolvi o gramada de probleme, intalnesti o gramada de oameni, ii asculti, le vorbesti, te asculta, vin, pleaca, iar vin, iar pleaca insa, invariabil, la un moment dat ramai singur cu tine insuti si afli ca, in continuare, lipseste ceva, te urmareste, e ca un caine de paza, fantomatic si tacut, mereu langa tine, mereu atent la miscarile tale, te scarpini in barba, inchizi ochii a intelegere, asa e, asa trebuie sa fie, trebuie sa lipseasca ceva, iar daca nu lipseste trebuie sa te ingrijesti personal de aceasta, te impaci cu ideea, mergi mai departe, descoperi ca nu te impaci cu ideea... undeva, in alt oras, in alta lume, o femeie isi spune ca ii lipseste ceva...

luni, 13 mai 2019

Stii ca


o iubesti nu atunci cand ti se daruie, ci atunci cand dispare inghitita de tacerile insuportabile de dupa o lupta, cand o cauti, nu o gasesti, cand nu te mai gasesti nici pe tine...

duminică, 12 mai 2019

Astazi

ca niciodata, am sa iti vorbesc despre lucruri pe care le stii, despre cat schimbati par oamenii care, de fapt, nu se schimba niciodata, despre lumea in care traiesti, despre cum nu mai e nevoie sa o descoperi pentru ca ti se indeasa pur si simplu pe gat, ca sa iti roada pe dinauntru: celulele, organele, urdorile iar, la desert, ceea ce gandesti, ceea ce simti si ceea ce crezi, pana nu o sa mai stii cine esti... la final ma vei privi mirata ca si cum m-ai intalnit pentru prima oara si ma vei asculta cu ochii larg deschisi vorbindu-ti, ca niciodata, despre lucrurile pe care le stii

sâmbătă, 11 mai 2019

As fi vrut

sa-i scriu, "stii sunt aici, in vechea noastra camera de hotel, vii?", sa astept sa-mi raspunda, iar ea sa nu-mi scrie, sa ma lase sa ratacesc in tacere, in nerabdarea mea masurata, pe care o urasc pentru ca e astfel, iar mai incolo sa aud cum bate la usa cu degetul subtire, indoit si delicat, usor nervos si neincrezator, sa ii deschid,  sa ne privim ca si cum ne vedem pentru prima oara, sau pentru ultima, sa ii pun degetul pe buze inainte de a incerca sa spuna ceva, sa ii apuc mana, sa o trag dupa mine inauntru, sa ne intindem in pat, asa imbracati, sa o imbratisez, sa ma imbratiseze, sa-mi ascund fata intre sanii ei, iar ea sa-mi mangaie umarul drept aproape de gat ca si cum asa s-a intamplat mereu inca de la facerea lumii, sa oftam impreuna, apoi, privind separat tavanul, sa aprindem cate o tigara din pachetul ei,  ca intotdeauna de la facerea lumii, sa suflam fumul, fumul sa urce si noi  sa urcam dupa el spre fereastra crapata de la etajul 8, apoi dincolo de fereastra, apoi deasupra orasului Bucuresti, cel care ne-a dat, cel care ne-a luat...

marți, 30 aprilie 2019

A murit

un croitor; ceva mai rasarit, dar un croitor. cu o viata in dezordine, cu obiceiuri bizare, ca oricine se joaca un pic cu arta/artisticul; o gramada de insi s-a repezit sa-l scuipe; o alta gramada de insi s-a repezit sa-l apere; au uitat cu totii ca vestea No 1 e alta, ba chiar umbla ca tampitii cu cate o lumanare aprinsa dupa ei prin intunericul de vineri noapte, ingrijorati sa nu o stinga vantul; noroc ca a murit croitorul si i-a intors pe toti de la corvoada exercitiului de meditatie asupra vietii, asupra mortii, asupra luminii dintre ele care se stinge la prima pala de vant... a murit croitorul si nu ei, e singura logica a agitatiei lor; si unii si altii danseaza pe burta mortului dansul bucuriei si al furiei de a trai; din ciobanu a iesit in tot timpul zilei borhot, toti apuca cu ghiarele bucati din trupul lui si arunca unii in altii cu ele crezand, stupizii, ca asa se vor rearanja lucrurile; imposibil, asta a reusit-o doar Picasso si numai cu niste vopsea pe panza... un zugrav care a murit la randu-i

duminică, 31 martie 2019

Pentru ca

oamenii sunt ca oglinzile. Te asezi langa unii si te vezi urat. Langa altii te vezi prost. Iar langa altii te vezi neclar si nu stii ce sa crezi. Iar asta iti creeaza nesfarsite pareri de rau.  Uneori insa, rar, foarte rar, intalnesti oameni langa care nu te vezi neaparat frumos, nu neaparat ideal,  ci doar intreg, sau complet sau pur si simplu  intr-un mod pe care il gasesti acceptabil. Nu e nevoie sa ii cauti, ei apar dintr-o data din multimea muta, trebuie sa fii doar atent si, daca e posibil, sa ti-i apropii.