Poveste pentru o fetita

 

A fost odata un baiat care iubit o fata. Iar fata l-a iubit si ea pe baiat. S-au iubit atat de mult incat nu s-au certat niciodata. S-au cunoscut de mici, au fost colegi la gradinita acolo unde el o tragea de codite iar ea il musca de nas. Apoi in scoala generala au fost colegi de banca. El ii scria biletele de dragoste pe care ea le ascundea in capul detasabil al unei papusi. Ea ii scria bilete de dragoste, pe care el le ascundea in colectia de pachete goala de tigari straine. In clasa a opta ea a fost prima persoana de sex feminin careia i-a strans sanii. Si, de atunci incolo, singura. La liceu au fost colegi de banca si iubiti. Invatau impreuna, mancau impreuna, mergeau la film impreuna, infruntau impreuna sarpele pervers al adolescentei. La facultate el a ales ingineria, iar ea a ales economia. Se vedeau in fiecare seara. Pentru ca locuiau impreuna. Mai tarziu, dupa absolvire, s-au casatorit. Se iubeau la fel de mult ca la inceput. Adica la fel de mult ca atunci cand el a vazut-o prima oara intrand pe usa gradinitei de mana cu mama sa. Si cand ea l-a vazut, in acelasi timp, murdar de carioca pe toata fata.

Fetita adormi inca de la prima fraza din cartea pe coperta careia scria “Povesti de adormit copiii”. Mama lasa cartea in poala, se rezema de tablia patului langa copil si inchise ochii. De undeva de jos se auzea o usa trantita, un barbat vorbind singur si cateva obiecte izbite de alte obiecte. Ochii ei invinetiti se deschisera. Erau tristi. Ofta scurt, se ridica, facu doi pasi si iesi inchizand in urma ei, cu precautie, usa. Cartea ramasese pe pat. In somn, fetita o cauta, o apropie e trupul ei mic si o stranse in brate.

Baiatul care tacea mult.

S-a nascut tacand. Mama lui a crezut ca e mort, a plans. Apoi nu a mai plans, pentru ca baiatul care tacea mult i-a apucat cu manuta un deget, a privit-o, si i l-a strans. A crescut tacand mult. Vorbea foarte rar, doar daca era intrebat si raspundea cu cuvinte putine, de cele mai multe ori monosilabic. Au incercat sa-l inteleaga, apoi au incetat. L-au luat asa cum este. Era, in fond, un copil cuminte, ascultator, care tacea foarte mult. Motiv pentru care nu avea prieteni. De cate ori se asocia unui grup, el tacea in timp ce ceilalti vorbeau. Vorbeau foarte mult, iar el tacea foarte mult. Ei, de fapt, nu spuneau nimic. El, de fapt, nu asculta ce spun. Asa ca pleca fara sa lase in urma vreun regret. Poate, uneori, vreun semn de intrebare, repede acoperit de harmalaia inutila a multimii. A iubit mai tarziu o femeie. Ea vorbea mult, radea mult, oferea mult. El ii oferea tacerile lui, iar ea le primea pentru ca il iubea. Dar, nu dupa multa vreme, a murit. Asa cum mor toate iubitele oamenilor care vorbesc foarte putin. Iar el a tacut si mai mult. De fapt, nu mai vorbea aproape deloc. Trecea prin viata insotit de tacerea lui, asa cum insoteste un baston greutatea corpului betegit al unui batran. Sau al unui bolnav. In aceasta poveste nu incap oamenii care l-au cunoscut, pentru ca nimeni nu l-a inteles, niciodata. Iar, oamenii care nu te inteleg, nu exista. Baiatul care tacea mult nu exista pentru nimeni. Si asa a si imbatranit, si asa a si murit. Tacand. Aceasta poveste nu are nicio morala. Trebuie doar sa o citesti. Si sa taci o vreme.

Omul care voia sa fie fericit

A fost odata un om care nu era fericit. Cineva i-a spus ca va fi fericit daca va avea o iubita. A avut o iubita, dar degeaba. Altcineva i-a spus ca va fi fericit daca umbla prin lume, calatoreste. A calatorit. Calatoreste si acum. Nu l-a fost fericit nici imensitatea si misterul lumii. A descoperit reteaua sociala, a descoperit oameni diferiti, speciali, dar nici asta nu l-a facut fericit. Se intreba ce ii lipseste. Raspunsul l-a primit intr-un vis. Lipsea cineva care sa-l imbratiseze. Pur si simplu. A visat ca cineva, o femeie, il imbratisa si asta il facea fericit. Veti spune ca a ramas la acest vis. Ca, la fel ca orice vis, l-a uitat sau a fost imposibil de realizat. Nu si pentru el. Pentru ca isi dorea sa fie fericit. Pentru o clipa, pentru un strafulgerare, macar pentru atat. De atunci, de cate ori revine dintr-o calatorie, coborand din tren, sau din avion, sau din autobuz, cineva il asteapta. O doamna frumoasa, calda, care se imbraca elegant si miroase frumos. El o vede si ii face cu mana, ea il vede si ii face cu mana. Apoi se apropie si se imbratiseaza. Cea mai frumoasa imbratisare din lume. La fel de fiecare data. Ea nu ii spune nimic, el nu ii spune nimic. Doar se imbratiseaza. Exact ca in vis, cand el se simte fericit. Iar imediat se despart. El va merge catre casa lui insotit de farmecul intamplarii, ea va merge catre casa ei, indesand in geanta mica si cocheta o bancnota. Pana la urmatoarea lui sosire din calatorie.