Dumnezeu iti ia

in cele mai neobisnuite moduri. Niciodata nu stii cum iti ia Dumnezeu. Nu te previne, nu trimite semne, iti ia si gata. Mie mi-a luat-o pe Mary azi dimineata la 5:50. Mary este o femeie pe care am cunoscut-o demult, foarte demult. N-a fost o relatie intre noi, nici macar un coup de foudre, nimic. Am cunoscut-o si atat. Si dupa vreo 40 de ani, am gasit-o la mine in pat, intr-un vis. Visam ca era sotia mea, ca abia ne cunoscusem. In vis era ca si in viata reala - dimineata. Eram imbratisati, eu o mangaiam pe un san ea imi raspundea mangaindu-mi coapsele. In vis relatia functiona. Simteam pana si fiorii aceia ai primei intalniri. Nu ma intrebam cum am ajuns acolo, in vis nimeni nu intreaba nimic. Apoi am simtit lumina cunostintei cum se revarsa in camera peste lumina diminetii, apoi am inceput sa inteleg ca Mary nu poate fi sotia mea. Mary nu era nici macar reala. Am stiut ca e un vis. Si m-am trezit. Eram nemultumit. Si, desi acest vis se alinia miilor de vise frumoase omorate de zorii zilei, a fost prima oara cand m-am gandit ca el nu a plecat la fel ca toate celelalte, acest vis nu a plecat, acest vis mi-a fost luat de Dumnezeu. Apoi am baut o cafea. Ratiunea mi-a spus ca, totusi, inainte de a mi-l lua, Dumnezeu mi-a dat acest vis. Asa e, Dumneze mai si da. Insa foarte putin.