Iar el a privit

paharul cu bere, l-a ridicat, a vrut sa soarba dar l-a lasat suspendat la jumatatea distantei dintre gura si tablia mesei si mi-a spus, stii, noi toti traim intr-un deja prea  lung provizorat, suntem tinuti in antecamera de la inceputul istoriei, uneori ni se crapa putin usa, privim dincolo si vedem minuni pe care nici nu le putem cuprinde cu mintea, stiinta spune ca e nemurirea, religia spune ca e Dumnezeu, nimeni nu are dreptate caci dreptatea nu e pentru oameni ci pentru ceea ce suntem astazi, ce ne separa pana a deveni oameni, intr-o zi, da man, intr-o zi usa aceea se va deschide larg, vom pasi curajosi, vom deveni nemuritori, vom vizita lumi nebanuite si vom descoperi inauntrul nostru lucruri despre care nu am stiut ca le purtam ca pe niste coconi, vom sta cu Dumnezeu la masa, asa cum stau acum cu tine si vom povesti, pentru ca povestile adevarate nu au nevoie de spatiu ci de lipsa lui, ne vom sprijini barbiile de pumni, il vom privi in timp ce El, isi va lua paharul cu bere, il va duce la gura si, la jumatatea distantei ne va spune, stiti, eu am trait intr-un deja prea lung provizorat, acum e timpul sa ma duc la culcare...