o urasc

imi spun in timp ce o privesc, nu e atenta, tine capul in piept, nu spune nimic desi, de fapt, spune totul, ma uraste la randu-i, impartim impreuna acest sentiment, il recunoastem, il cultivam si fiecare gest, fiecare esec, fiecare lucru pe care ni-l propunem ca sa iasa prost, toate i le depunem la picioare, e ca un sanctuar ura, e biserica unde ne inchinam umili, solidari si supusi, unde aprindem lumini care sa se stinga vesnic, eu in fotoliul meu, ea in fotoliul ei iar intre noi firul unei povesti care nu s-a scris  niciodata