Au plecat,

sala e goala, in curand soarele o sa rasara afara, grasul sterge plictisit tabla tejghelei, il privesc cum sta aplecat deasupra ei precum un savant deasupra foii de scris, in fata unei formule complicate care refuza sa-si dezvaluie ultima cifra, formula minune care va salva lumea, dar ea mai intarzie, se joaca sau poate se gandeste ca a gresit specia, grasul trece carpa peste ea si dispare, de fapt nici nu a fost, grasul ma priveste, sau se priveste prin mine, deschide radioul, un crainic anunta ca se apropie o dimineata frumoasa ca toate celelalte dimineti, mi-ar fi placut sa se intample ceva, altceva, sa vina dupa noaptea asta o alta, sa stau latit in sala pe un scaun cu tigara intre buze iar clientii sa-mi cante un blues, la unison, cu obrajii lipiti si pasionali, asa cum cantau ingerii venirea lui Iisus, caci ei asta ii cantau in timp ce el urca de pe cruce in cer, un blues, sa le cumpar tuturor cate o bere si sa le arunc bancnote mici, sa plec acasa fericit iar ei sa ramana mai departe captivi si tristi, cu chitarile atarnadu-le de spate precum perechi de aripi rupte, privindu-l pe gras stergand cu carpa lui murdara aproape o minune