Dincolo,

across the street, in localul cu ferestre luminate cu rosu a sosit un alt cantaret de blues, e tanar, e charmant si stie sa cante ca nimeni altul, localul se umple de femei care vin sa-l asculte cu sufletele inghesuite in sexe, il sorb din priviri, ii stiu pe din afara songurile, il impart pe rand unele in pat altele doar in vise chinuite de noapte, iubita mea e acum acolo, undeva in multime, a cazut in pacatul propriilor sale esecuri, majoritatea impartite cu mine, imi trimite mesaje pe telefon si-mi spune ca ma iubeste dar..., mantra despartirilor care nu se termina niciodata "te iubesc baby, dar...", eu cant abandonat in acest no man land in care locuiesc doar umbrele noastre, ea isi reclama dreptul la altceva despre care nu stie nimic in afara de faptul ca poate exista, tot ce ne-a mai ramas e tacerea dintre noi,  e singura care ne iese perfect, e ca o coroana de spini care ni s-a asezat pe frunti ca sa ne raneasca in tacerea lumii uimite de un asemenea sacrificiu gratuit in urma caruia Dumnezeu nu ia la El, de fapt, pe niciunul,  asa ca ne-a lasat mai departe pe cruci, eu pe a mea, ea pe a ei, cautand in alta parte cu privirea lucruri pe care eu le-am epuizat de multa vreme, candva, cand eram un tanar cantaret de blues, abia sosit in oras, unul care stia sa cante ca nimeni altul si care adunase intr-un singur loc toate femeile din oras, toate si pe iubita batranului cantaret de blues across the street care si-a pierdut mai intai vocea, apoi si chitara, apoi si cheful de viata, despre care se spune ca, intr-un final, a daruit-o dar nimeni nu a aflat, niciodata, cui...