Stateam pe marginea fantanii de la Arhitectura. Beleam ochii la usa de la Universitate. M-am concentrat tare tare si am zis, acuma iese Tina. N-a iesit. A iesit una grasa cu ochelari, doua bunute asa, doi prosti probabil de la filosofie si o baba cu o sacosa. M-am concentrat si mai tare si am zis, acuma iese Tina. Ntz, n-a iesit. A mai iesit un grup de studente, studenti, iar studente, de toate marimile si pentru toate gusturile, Rita. E multa pizda in Bucuresti, imi amintesc ca ti-am mai spus. De aia nu regreta nimeni ma cand muriti, hidrelor, va inlocuiesc imediat altele. M-am concentrat si mai tare si m-am bashit. Mi-am cerut scuze, asa, ca nu era nimeni pe acolo, poate doar spiritul lui Radu Beligan ca am auzit ca mai bantuie inca prin preajma. Scapam greu de moroiul asta. Am zis, sa iasa acum Tina, daca nu pogor asupra voastra urgia. S-au temut. Si Tina a iesit. Avea utilajul la ureche, vorbea si radea. S-a incadrat in trafic cu 90 la ora, trecea gratios pe langa prostii aia cu masini scumpe si puternice, pe langa labagii cu motor, n-avea nicio treaba fata asta – mergea repede si gata. M-am gandit, daca as avea telefonul ei, as suna-o si as intreba-o ce faci Tina, oare ce mi-ar raspunde? Probabi, bine Nic, merg pe strada. Pula mea Tina, i-as striga, tu nu mergi, tu strabati distantele, stai mai incet, lasa-ma sa intru in siajul tau, lasa-ma sa-mi trag sufletul ca mi l-ai scos pe tot si mai ales lasa-ma sa ma gandesc la un paragraf cu tine. 

Si m-a lasat