Cel mai bun prieten al meu

este un necunoscut, vine uneori aici sa ma asculte, ma priveste atent, tigara arde intre degetele lui, intotdeauna la songul despre iubita  mea atunci cand mi-a scris ca vrea sa se intoarca si n-am avut puterea sa-i spun "haide baby" decat intr-un song pe care ea nu-l stie si nu-l va asculta niciodata dar pe melodia caruia o tigara arde intotdeauna degetele unui necunoscut care traieste aceeasi poveste, in pauze las chitara pe jos si ma apropii de el la bar, ma asez alaturi, fumam si bem umar la umar, fara sa ne privim, fara sa ne vorbim, doar gandurile noastre amestecate cu fumul de tigara se intalnesc undeva in tavanul innegrit si sporavaiesc amical despre cei doi de jos care nu se cunosc, nu-si vorbesc dar traiesc aceeasi poveste, uneori eu ma imbat primul, alteori se imbata el primul, incepem sa radem de lucrurile care ne traiesc fara sa ne implice, pentru ca asa se  intampla man, povestile calatoresc de la unul la altul, neobosite, netulburate si indiferente si radem cu gurile deschise pana la urechi, saliva ni se scurge printre buze, lacrimile ni se scurg din ochi si viata ni se scurge din trupuri atunci cand radem fascinati de acest spectacol in care man, de fapt, nu se intampla nimic