Acum multi

foarte multi ani, leneveam intins intr-un pat impreuna cu rudele mele, era ziua uneia dintre ele, un unchi, mancasem , bausem, cantasem cu totii, iar acum vorbeam stins despre lucruri neimportante, ca noi toti de altfel, imi priveam unchiul, se bucura de prezenta noastra a tuturor, ne turna in pahare, ne punea mancare in farfurii apoi cand subiectul efemer era preluat de altul el tacea, zambetul ii disparea de pe buze si se rezema de scaun tacut si trist, privindu-ne la randu-i, ca si cum ar fi fost pentru ultima oara, apoi intr-un moment de acalmie a intins mana catre mine ca si cum ar fi vrut sa-mi dea ceva, sau sa-mi ia, "tu stii cum trece vremea asta, bai nepoate bai?", mi-a spus, apoi a alunecat din nou efervescent in conventia aceea care ne unea, nu am vrut sa ii raspund, nu am stiut cum, pana astazi cand, in jurul unei mese, la aniversarea mea, inconjurat de nimeni, doar cu motanul meu la fel de batran, Freddy, lenevind obosit langa picioarele mele, rezemat de spatarul scaunului in fata unei prajituri cu o lumanare stinsa in ea, am simtit dureros nevoia sa ii raspund unchiului meu ca stiam;