Fosta iubita

sosind de departe din trecut, abrupt, asemenea unui tren pe care nu-l mai astepta nimeni, oprind intr-o gara unde, la lumina palida a unui bec neputincios, un impegat betiv si plictisit isi scarpina pieptul cu paleta aceea verde in dreptul inimii, trenul pufaie usor nerabdator, poate suspicios, poate increzator, din el nu coboara nimeni desi i se deschid toate usile, la ferestre se vad sute de capete sprijinite de sticla lor, contemplative, nemiscate, e noapte, poate dorm, poate mor, daca ar avea voce intamplarea plutind in aer i-ar striga, "ridica-te! priveste! caut-o!" dar intamplarile nu au voce, asa cum vietile noastre nu au butonul replay, asa cum povestile nu au, de fapt, un final ci doar un orar, unul precum mersul trenurilor, dupa care si trenul acestea se pune in miscare, se urneste greoi, nehotarat, in timp ce impegatul ridica precipitat paleta inrosita de pe care se scurge restul de inima...