Am stiut ca e ea,

ea era man, inalta si obraznica, dreapta si libera, din momentul in care a intrat in localul acela murdar s-a aprins o lumina, s-au aprins perechile de ochi, s-au aprins tigarile si sperantele batute in monezile de doi bani, s-a asezat pe scaunul liber dintre tonomat si latrina, n-o deranja nimic din haosul care plutea in aer precum un vultur nesatul, ma privea cum cant, degetele ei tremurau odata cu degetele mele, riff-urile mele erau si ale ei, intre songurile 4 si 5 si-a aprins o tigara, la songul 7 a stins-o, iar la final a iesit cu vulturul haos asezat cuminte pe un umar recitand cu glasul vulturilor din Walt Whitman, m-a asteptat afara, pe mine m-a asteptat man, stiam, nu am intrebat, doar m-am apropiat, m-a prins de brat si am luat-o la pas de-a lungul aleii si ne simteam de parca paseam pe spinarea unui sarpe  ametit de propria lui otrava, am condus-o acasa, am urcat scarile, ea in fata mea eu in urma ei, doar ca sa ii admir formele, doar ca sa ridicam din nimic povestea asta, am patruns in apartamentul ei, ah, i-am spus, ai un apartament mic si albastru, asa i-am spus man, i-am spus asa pentru ca avea un apartament mic si albastru, m-am oprit in mijlocul camerei, ea m-a privit, asculta, i-am spus, daca vrei iti cant, e tot ce stiu sa fac atunci cand intalnesc o femeie in fata careia nu stiu ce sa fac, silly, mi-a spus, a intins mana, am intins-o si eu, s-au prins, m-a tras,  ne-am intins in pat, m-a strans in brate si m-a lasat sa plang...