Acest cantec e pentru tine

pentru tot ce ne-a legat in trecut, pentru furiile noastre separate sau completate, pentru momentele tandre ca o muzica pe care numai glasul sangelui stie sa o cante, pentru atunci cand radeam la glumele tale bune, sau la glumele mele proaste, pentru grijile pe care mi le faceam de cate ori ieseai, pentru lucrurile pe care le-am descoperit impreuna, sau doar tu in singuratatea propriei deveniri,  si pentru fiecare moment in care deschideai usa, paseai si intrai, pentru cand ne priveam complice si nu spuneam nimic, pentru ca nu e nimic de spus man atunci cand privesti in ochi un om pe care il iubesti; e un cantec pe  care l-am compus in linistea aceea precum bocancul unei ghete asezate pe gat, cand am vrut sa strang in cateva note si cateva versuri o intreaga lume pe care eu si cu tine am ridicat-o intr-un perfect echilibru pana cand ai abandonat si ai plecat; da man, acest cantec este pentru omul care pleaca, pentru ca intotdeauna cineva pleaca, indemnat de legi nebanuite si impotriva carora nu stie cum sa se apere, sau poate nu vrea; acest cantec e pentru tine iar ecoul lui se aude de departe, de tot mai departe...