Sunt aici cu voi

pentru ca am o nevoie cumplita, sunt captiv si resemnat in realitatea aceasta obositoare, nu stiu sa traiesc decat astfel, in fata unor oameni carora sa le cant, cu care sa ciocnesc din cand in cand cate un pahar de whiskey, sa aprind o tigara si sa ii privesc, asa cum as privi intr-o oglinda, in doua oglinzi, in multe alte oglinzi si chiar daca in fiecare seara sunteti mereu altii aceeasi sunteti man, ca si cum s-ar schimba doar culorile secundare pe acelasi fond de alb si negru, alb aici cu mine si negru cand sunteti parasiti si vulnerabili, ca si cum ai scoate la infinit sunete noi din cele opt unice note, am vrut intr-o zi sa las chitara, sa ma ridic in picioare si sa va spun ca totul este, de fapt, o  frumoasa si inofensiva minciuna, asa cum o rugaciune, sau cum o sedinta de chimioterapie, asa cum mama te tine de mana si-ti spune ca va fi bine, ca singurul lucru care ne tine in viata si care ne face fericiti este ca, de fapt, nu exista nicio speranta, ca totul s-a sfarsit de mult, de foarte de mult si ca nu facem decat sa agonizam impreuna intr-un nicaieri ratacit, usor aroganti pentru ca, iata, pentru asta Universul nu a gasit inca o lege.