Odata cu marele meu prieten

se duce in neant boemul modelului meu de viata, superior, erudit si intelegator, intelept si muscator, creativ si credincios, stralucitor si generos; se duce si lasa in urma un halou imens pe care din pacate il va umple massa de prosti inghesuita intotdeauna la porti, nerabdatoare sa mai plece cate unul daruit ca sa umple cu scarba locul... plecarea lui ma indurereaza  si ma face confuz; sunt atat de rari astfel de oameni; sunt atat de putine song-uri compuse despre ei... as vrea sa ii port compune intr-o zi un astfel de cantec, despre cum mi-am imaginat mereu ca undeva in trecutul lui s-a intamplat o ruptura, un accident cosmic, despre cum fiinta terestra sa s-a desprins de oase, asemenea treptelor unei nave cosmice care se desprinde la randul ei de pamant in drumul spre stele, si a lasat aici cu noi un soi de inger mucalit cu a carui carnalitate doar ne pacalea pe noi, prietenii lui, (si mai ales pe mine) ca ar fi adevarata sau, ma rog, asa ca a noastra, plina de bube, suferinte si imperfectiuni. Daca erai atent il prindeai cu minciuna privindu-l cum picteaza sau privindu-i doar panzele, descopereai ca nu aveai cum sa porti in tine aceleasi date biologice ca ale lui, nu aveati un ADN comun, nu te apropia nimic de el decat nemasurata sa bunatate in care , ca si in bunul Dumnezeu, nu trebuia decat sa crezi. Eu am crezut. Iar daca nu stiai man, afla ca Dumnezeu nu o sa mai trimita niciodata pe Fiul ca sa se sacrifice pentru noi (a realizat ca este inutil si ridicol) ci va lasa sa-i cada de pe frunte, din sudoarea efortului Lui creativ picaturi de gratie; multe din ele rateaza pamantul, rateaza sistemul solar, ba chiar si galaxia dar unele, totusi unele, rar, foarte rar, ajung aici si se opresc in sufletul cate unui om, asa cum sunt sigur de asta, una a cazut in sufletul lmarelui meu prieten ca sa ne daruiasca, ca sa se daruiasca. Iti multumesc Doamne, mai faci si minuni. Insa foarte putin...

Astazi,

cand nimeni nu mai merge pe strazi spre scopul lui minor, cand teama e locuinta in care fiecare si-a intins patul si-o ocupa acoperit cu patura peste chip, cand asteptam cu totii cuminti ca tot ceea ce trebuie sa se intampla sa treaca pe langa noi si, ca intotdeauna, sa ratam momentul, sau semnificatia, sau sensul, cand ne privim unii pe altii ca pe o bizarerie aparuta brusc de nicaieri si despre care iti vine sa suni la politie reclamand ca exista, cand tot ce ne mai leaga sunt doar cuvintele risipite aiurea, meaningless, cand nu mai razbate nimic prin aer decat strigatul lui hei eu cine mai sunt, cand, inarmati cu markere de culoare neagra, desenam tuse groase pe orizontul nostru de asteptare, cand sunt deschise transee adanci in care luptatori nevazuti lupta cu inamici nevazuti tragand unii in altii nu cu gloante ci cu zare, cand am uitat cu totul ca e in natura omului sa spere ca exista intotdeauna si ceva bun chiar daca nu in timpul vietilor noastre, astazi, cand aveam atata nevoie de firul acela de lumina, iata ca nu l-am mai luat sau, ce comic, poate ca Dumnezeu nu ni l-a mai dat

Mama

de ce nu intorc niciodata capul atunci cand un om cade in genunchi, de  ce-l ridic de pe jos, de ce  cade iar, mama de ce ma apropii intotdeauna cu teama de o femeie, de ce cand eu ridic pumnul ca sa lovesc ea ridica palma ca sa mangaie, mama de ce prin venele mele curge in suroi curcubeul asta de culori, de ce cand reuseste sa izbucneasca printr-o rana nu murdareste ci picteaza imagini dintr-un un trecut glorios, mama de ce mi-e atata dor de locuri, de ce ma intorc la ele fara sa le parasesc, de fapt, niciodata, de ce nu le calc in picioare, de ce iau in palma bucata asta de pamant, de ce o sarut, de ce n-o faram, mama de ce prezentul ma strange atat de tare, de ce ma sufoc in lumea asta a libertatii totale, mama de ce nu esti vesnica, de ce s-a sacrificat IIsus pentru mine si nu pentru tine, de ce nu s-a dat jos de pe cruce ca sa te lase pe tine sa treci portile vesniciei, ca sa ma inchin tie si nu Lui, mama de ce pamantul se invarte in jurul soarelui si nu in jurul tau, mama de ce simt atata tristete cand iti pronunt numele, de ce nu se organizeaza serbari, focuri de artificii si jertfe de animale in numele tau, de ce nu ti-au ridicat statuie, de ce nu au pornit razboaie, mama de ce cand ma uit in oglinda te vad pe tine si nu pe mine, de ce vorbesc cu glasul tau, plang cu ochii tai si imi trec prin par mainile cu mainile tale, mama de ce de cate ori te intreb cine sunt imi spui, nu stiu fiul meu, nu stiu...