Odata cu marele meu prieten

se duce in neant boemul modelului meu de viata, superior, erudit si intelegator, intelept si muscator, creativ si credincios, stralucitor si generos; se duce si lasa in urma un halou imens pe care din pacate il va umple massa de prosti inghesuita intotdeauna la porti, nerabdatoare sa mai plece cate unul daruit ca sa umple cu scarba locul... plecarea lui ma indurereaza  si ma face confuz; sunt atat de rari astfel de oameni; sunt atat de putine song-uri compuse despre ei... as vrea sa ii port compune intr-o zi un astfel de cantec, despre cum mi-am imaginat mereu ca undeva in trecutul lui s-a intamplat o ruptura, un accident cosmic, despre cum fiinta terestra sa s-a desprins de oase, asemenea treptelor unei nave cosmice care se desprinde la randul ei de pamant in drumul spre stele, si a lasat aici cu noi un soi de inger mucalit cu a carui carnalitate doar ne pacalea pe noi, prietenii lui, (si mai ales pe mine) ca ar fi adevarata sau, ma rog, asa ca a noastra, plina de bube, suferinte si imperfectiuni. Daca erai atent il prindeai cu minciuna privindu-l cum picteaza sau privindu-i doar panzele, descopereai ca nu aveai cum sa porti in tine aceleasi date biologice ca ale lui, nu aveati un ADN comun, nu te apropia nimic de el decat nemasurata sa bunatate in care , ca si in bunul Dumnezeu, nu trebuia decat sa crezi. Eu am crezut. Iar daca nu stiai man, afla ca Dumnezeu nu o sa mai trimita niciodata pe Fiul ca sa se sacrifice pentru noi (a realizat ca este inutil si ridicol) ci va lasa sa-i cada de pe frunte, din sudoarea efortului Lui creativ picaturi de gratie; multe din ele rateaza pamantul, rateaza sistemul solar, ba chiar si galaxia dar unele, totusi unele, rar, foarte rar, ajung aici si se opresc in sufletul cate unui om, asa cum sunt sigur de asta, una a cazut in sufletul lmarelui meu prieten ca sa ne daruiasca, ca sa se daruiasca. Iti multumesc Doamne, mai faci si minuni. Insa foarte putin...