Iar intr-o alta zi

s-a apropiat de mine, cantam un blues trist despre oameni veseli, era gras, rosu la fata si furios, a ridicat un deget inspre fruntea mea si a spus "pac!", s-a intamplat atunci o minune si n-am murit, s-a infuriat si mai tare, mi-a turnat  pe cap bere din paharul din plastic, berea s-a scurs pe tample, pe ochi, pe chitara, apoi pe cantecul care a inceput sa o ia razna, cantecele mele se imbata repede atunci cand le toarna cineva bere, l-am privit in ochi si i-am repetat refrenul in care niste oameni stateau impreuna la o masa si radeau, ciocneau pahare cu bere cu fetele indreptate catre soare, lucru care le smulgea lacrimi, povesteau despre iubirile lor marunte, despre femeile dezonorate de amorul lor onorabil, si iar ciocneau si iar radeau si totul era atat de trist in harmalaia lor stridenta incat iti venea sa ii culci la pamant si sa ii crestezi marunt, marunt, astfel incat suferinta lor sa fie marunta marunta, atat de marunta incat sa nici nu o simta si sa rada mai departe de o asemenea intamplare, rasul acela cu sange intre dinti, iar grasul mi-a dat de inteles ca nu a inteles de fapt nimic, ii citeam neputinta din priviri, tavanul de care intelegerea lui se lovea cu capul si facea "poc!" si n-a murit nici el, semn ca minunile nu aleg, voia sa-mi faca rau, mult rau pentru ca intre mine si el se casca o crevasa adanca din gheata, pe fundul careia pinguini imperiali patinau maestuosi si inocenti in cercuri largi, apoi in spirale, apoi in litere majuscule frumoase cu care desenau pe gheata aceea numele meu, doar numele meu, apoi el mi-a mai turnat pe cap bere din alt pahar, cantecul meu devenea si mai tragic, beat mort, pinguinii patinau din ce in ce mai tare, din ce in ce mai periculos, iar numele meu se incrusta din ce in ce mai adanc in crevasa dintre noi, am simtit nevoia sa-l imbratisez si mi-am spus in gand, man, la final il vei lua pe gras in brate pentru ca, minune, el e doar un pinguin imperial patinand inocent prin crevasa dintre noi...