El este

numele mic al indiferentei, e marginal, neinteles si trist, pe umerii lui se aseaza lumea in cea mai excentrica forma a ei, iar el o duce cuminte, tacut si intelegator inainte, mereu inainte, e omul caruia toti cei care au vrut sa-l surprinda intr-o definitie au esuat in intestinele ei, l-au urat si l-au iubit in acelasi timp: femeile lui, femeile altora, copiii lui, niciodata copiii altora, a scos din suflet si a oferit in portii mici ca sa ajunga la toti, n-a pastrat nimic pentru el man, risipitor si generos, a intrat in vietile noastre pe nesimtite si chiar cand a simtit nevoia sa faca valuri a facut-o de parca lucrurile se intamplau pe un ecran undeva in fata, un ecran la care noi priveam propriile noastre destine asa cum privesti un film unde te-ai strecurat fara sa platesti bilet pentru ca nu se mai gasesc la vanzare, desigur a plecat , pentru ca asa s-a intamplat man, a plecat inaintea tuturor, primul, s-a grabit sa plece si nu a spus nimanui de ce s-a grabit sa plece,  tovaras de pahar cu nerabdarea, neimpacat cu starea de fapt, un inger ratacit prin universurile noastre minore ca sa mai aprinda cate o stea, ca sa stinga o alta, asta e omul man, e exact cum ti l-am descris, am simtit nevoia sa cant acum despre tata...