Am vrut sa cant

despre ura, despre raul care creste in noi precum o pereche de aripi cu solzi si care nu ne inalta ci ne izbeste de pamant, tin chitara asta in mana si nu reusesc sa scot nicio nota, niciun cantec nu se va naste vreodata in gloria a ceea ce ne defineste  si ne desparte de a fi oameni, raul din mine vrea sa imbratiseze raul din voi, aripile noastre flutura unele langa altele dar nu reusesc sa se atinga pentru ca bucata asta de lemn ne impiedica, in momentul acesta imi urasc chitara, urasc lupta ei inocenta si eroica impotriva a ceea ce ar trebui sa insemne lupta cu mine insumi, ea e mai buna decat mine, cantecele mele sunt mai bune decat sufletul meu, de acolo de unde ies, murdare, triste, strecurandu-se printre muntii de carbune si flegma, intr-o zi o sa mi-o asez la picioare si o sa-i dau foc, o s-o privesc injectat cum arde, o sa dansez draceste in jurul ei, flacarile m-ar cuprinde si pe mine printr-un gest plictisit al providentei,  apoi compusul s-ar stinge si odata  asta s-ar incheia o fireasca poveste in care invingatorul nu ia nimic