In scoala primara

tovarasul invatator Mitrache ne batea cu rigla de lemn la palme daca nu invatam lectia, acasa tata ne spunea ca o meritam si ca era ok daca ne lovea de mai multe ori, bataia e rupta din Rai spunea tata, sper sa se convinga acum cand a ajuns acolo, intre timp aici traim in lumile noastre mici, complici cu propriile noastre temeri privind prin membranele transparente unii la altii si la materia neagra care ne desparte si de unde banuim, doar banuim, ca intr-o zi va izbucni, asemeni unui Bing Bang, ceea ce doar s-a anuntat a fi , inainte prin scrieri si zvonuri subversive,  fericirea, nimic este totul iar asta e tot ce ne defineste, extremele locuiesc pana la urma la aceeasi adresa, alegerea e doar o forma de a negocia inca putin timp, un pic de indoiala, poate si ceva tristete,  toate acestea ard in scurta si incandescenta noastra trecere prin fata lui Dumnezeu atunci cand isi clateste ochii cu focurile de artificii ale unor existentelor noastre izbucnite pe cer si care, la final, lasa in urma un miros despre care tovarasul invatator Mitrache l-ar fi catalogat drept caracteristic lasandu-ma sa ma intreb pentru totdeauna daca asta inseamna frumos sau urat