ASTAZI UN PRIETEN

mi-a reprosat ca am devenit usor prea abrupt, ca sunt prea radical si ca imi indepartez apropiatii. intr-o comunitate ingusta cum e Tulcea, e adevarat, orice iesire din ecart pare o exagerare, deranjeaza si provoaca cel putin rumoare. detest sa spun ca "am ajuns la o varsta cand", dar am ajuns la o varsta cand am devenit intolerant la neseriozitate, la ipocrizie si impostura. oameni care ieri erau se clamau drepti si incoruptibili, iar acum ling inele in genunchi, insi mediocri fluturand steagurile unor amare victorii, tipi care ieri iti strangeau mana iar acum ti-o scuipa si asta numai pentru ca refuzi sa fii ca ei, pentru ca refuzi sa plutesti cu haita prin apa asta a putorii provinciale... stiu, ma insingureaza, ma rupe de realitatile locului (desi fac mari eforturi sa accept ca ar exista unele), insa sunt un ins care si-a setat (probabil prosteste) niste standarde si refuza sa renunte la ele; am o mila imensa de tot acest circ in care clown-ii nu distreaza publicul ci il enerveaza, in care leii nu executa exercitii riscante ci doar casca plictisiti in fata unor halci prea mari de carne(si fut in vazul lumii catele), in care acrobatii se zdrobesc exasperati de podele, in care fanfara canta atat de fals odele incat rad pana si fakirii care nu mai sufla flacarile ci le vand pe bani putini, si in care, la final, lumea nu aplauda ci iese ingandurata intrebandu-se in soapta, "pana cand, pana cand..."