Baby

in noaptea asta o sa cant doar la radacina grifului, acolo unde sunetele sunt ascutite, acolo unde ele striga, si odata cu ele ceea ce simt ca se intampla acum cand intre noi n-a mai ramas decat un tiuit obositor dar, prin nu stiu ce magie, inca indispensbil, nu ne mai leaga nimic, locurile comune care ne apartineau doar noua s-au despartit din nou, ca la inceput cand se cautau, tabloul foto de la Octav care ne placea atat cu tramvaiul infruntand noaptea Bucurestiului toamna, acum e gol, tramvaiul a trecut si s-a pierdut acolo unde se pierd tramvaiele cand oamenii nu mai stiu daca se iubesc sau doar se mint ca se iubesc, tricoul cu Pink Floyd s-a rupt, pe el doarme pisica ta, uneori vomita pe el, inelul verde vechi al unei printese pe care l-am gasit intr-un targ prafuit de provincie, e inca la degetul tau mijlociu pentru ca pe cel de langa el nu a incaput niciodata si te-a intristat mereu asta, terasa la care mancam impreuna, eu mai mult tu mai putin, dar unde beam aceeasi cantitate de vin si ne pileam, apoi iti fumam tigarile si toate povestea zilei se ingusta, se ingusta pana la sugrumare, in locul acela stramt abia incapea si momentul din pat in care ne imbratisam, eu intram in tine la radacina grifului si tu strigai cu sunte ascutite pana spre dimineata cand nu mai ramanea decat un tiuit obositor dar, prin nu stiu ce magie, inca indispensabil...

Hei tu!

crezi ca poti tine ritmul cu mine? ceea ce cant acum este bluesul navalnic al iubirii, este strigatul chitarii peste strigatul meu, degetele alearga pe grif asa cum alergai tu in Piata Romana, pe trecerea de pietoni ca sa ma intalnesti pentru prima data, masinile alergau si ele pe bulevardul Ana Ipatescu, picaturile alergau de sus in jos aterizand pe capul meu cu privirile atintite spre tanara femeie care alerga pe trecerea de pietoni ca sa ma intalneasca pentru prima data, da man, pe mine, era ca si cum ploua pentru prima data, era ca si cum masinile rulau pentru prima data, era ca si cum metroul oprea in statia aceea pentru prima data ca sa iasa o singura calatoare, alergand pe scari spre Piata Romana ca sa intalneasca un barbat pentru prima oara in viata ei, era ca si cum se indragostise prima data, ca si cum si ea, ca si cum si el, era ca si cum in statia de autobuze de la ASE - Cladirea cu bila - masina 300 oprea pentru prima data, si nu mai pleca, era ca si cum pentru prima data clipa aceea refuza sa moara, mi-e dor de cantecul acesta man, de momentul cand l-am cantat prima oara, de momentul cand am fost pentru prima data inspirat sa-l compun, de noaptea ploioasa cand, pentru prima data,  o femeie alega pe trecerea de pietoni din Piata Romana ca sa intalneasca un barbat despre care versurile spun ca nu a fost al ei niciodata...

Inainte de programul meu de astazi

vreau sa stiti ca vin de la capataiul unui muribund, nu l-am cunoscut, am aflat ca venea aici adeseori sa ma asculte, iertati-ma ca nu va retin chipurile, pentru mine toate sunt la fel, figuri identice plus cele opt note muzicale, cam la asta se reduce lumea mea, cea in care unii intra si altii, iata, ies, m-a sunat doctorul lui, mi-a spus ca ultima dorinta era sa ii cant, sa ii cant un song, cu ultimile puteri mi-a spus, canta-mi ceva trist bluesmanule, ceva tragic care nu are nici inceput si nici sfarsit, asa ca si cum ai privi un rau si nu stii nici de unde vine si nici unde se duce, ceva sfasietor, ceva ce n-a mai auzit nimeni niciodata, poate doar la final, sau sa fie doar trist caci nimeni nu e bucuros ca se duce atunci cand se duce, oricum n-am altceva in repertoriu, i-am raspuns, la cantecele mele ori iubesti o femeie ori mori, cale de mijloc nu exista, a ras stins, stii? e o femeie care ma asteapta dincolo, o vad, imi face semne, nu-mi dau seama daca e urata sau e frumoasa, daca e grasa sau slaba, daca mi-e harazita mie sau eu ei, ma intreb daca plec ca sa iubesc o femeie sau mor numai ca sa nu ajung la ea, si a mai spus cateva lucruri dar nu le-am inteles, am cantat peste vorbele lui stinse, capul meu aproape de capul lui, respiratia mea aproape de respiratia lui, bataia inimii mele aproape de bataia inimii lui, ma asculta, stiam ca ma asculta, nu, nu el, ci cealalta femeie care imi facea semne, cantam si ma intrebam ii cant  ca sa-l iubeasca o femeie sau doar ca sa moara si sa nu mai ajunga la ea ...

Cand pleci

imi iau chitara si plang pe la mesele indiferente, ei ma privesc si cred despre mine ca sunt un geniu al muzicii blues, eu ii privesc si cred despre ei ca sunt doar orbi, cate unul, de obicei beat, arunca cu bancnote mici, cam atat valoreaza uneori ce simte un barbat pentru o femeie, cateva bancnote mici patate cu sudoare aruncate de niste straini ca isi rascumpere lipsa unei femei, sau prea sufocanta ei prezenta, nu e nimic patetic in plansul meu, nu e nimic mercantil in gestul lor, nu e nimic in general, eu plang dupa tine si ei ma platesc pentru asta, am revelatia faptului ca daca ma paraseai de cateva ori pe luna, ajungeam bogat, iti cumparam casa de vacanta, yaht, inel de aur, rochii scumpe, pana la urma te cumparam si pe tine, pentru ca nu toate sunt tampite, tu ai ales sa pleci o singura data si pentru totdeauna, nici nu stiu de ce cant acest song trist, il cant pentru ca m-ai parasit sau pentru ca mi-ai rapit sansa de a ma umple de bani, de a deveni, astfel, celebru, de a umbla prin cluburi ca sa arunc cu bancnote mici intr-un prost care plange dupa o femeie in timp ce as crede ca ascult un geniu al muzicii blues