Mi-am amintit

de un vechi prieten, era distrat, era trist si i se intampla intotdeauna cate ceva, era unic, toate notiunile cuoscute sau comune aveau pentru el un alt inteles, el iubea femeile abia dupa ce le  parasea, pana atunci se apropia de ele cu ura, le cucerea cu ura, traia cu ele o vreme cu ura, apoi pleca, sau plecau ele, iar el se indragostea, evenimentele zile treceau pe langa el fara sa-l atinga, le privea indiferent din lumea lui ca si cum le-ar fi privit de la fereastra unei cafenele, intr-o zi ploioasa de toamna, el inauntru, asezat la o masa din colt, rezemat de spatarul scaunului, cu o cafea rece in fata si o scrumiera plina cu mucuri de tigara din care se ridica taraindu-se spre tavan o dara de fum, toti ceilalti afara, masinile, oamenii grabiti de vreme si vremuri, calcand apasat pana la cuva unde cadeau si se transformau in firicele egale si rosii din carne tocata, prietenul meu avea o relatie incordata cu realitatea si una perfect normala cu imaginarul, era mereu absent acolo unde era prezent, imi placea sa fiu in absenta lui atunci cand era prezent pentru ca timpul curgea altfel, adica nu inainte sau inapoi ci de cele mai multe ori in lateral, ii placea sa rada atunci cand ii cantam cate un nou song, "man, zabovesti prea mult la aceeasi adresa, despre asta e blues, despre cei rataciti prea mult prin propriile lor vieti, mi-as fi dorit pentru tine sa fii un sarpe, sa-ti schimbi anual pielea si, eventual, stilul; asta ma termina nervos", ma suparam apoi imi trecea pentru ca supararea mea nu avea subiect, nu-l gasea, nu l-a gasit niciodoata, doamnelor si domnilor acest cantec este dedicat unei absente...

Oamenii ca mine

stau la colt dintr-o stupida overdoza de bun simt, intre mine si voi este chitara asta decolorata la care cant song-uri de suflet pentru cei carora, de fapt, le lipseste, e un substitut mi-a spus intr-o zi unul, era beat, trist si credea despre sine ca este un artist al scrisului, nu-l iubea nimeni, se culca doar cu sine si intotdeauna cand intindea mana ramanea cu urme de scuipat in palma, venea sa ma asculte, uneori isi misca teasta groasa in ritmul muzicii mele crezand in sinea sa ca, iata, poate ca e totusi ritmul sufletului, alteori se insinua in spatiul vital al cate unuia si ii soptea cu vocea lui subtire de porc haituit, "stii, man, ala e un impostor, ne vinde sunete goale, in carnea lor nu se ascunde nimic, nu se ascunde nici macar el, nici macar imaginea lui din oglinda, e un nimeni care ma face sa ma simt un nimeni, intr-o zi o sa-l ucid intr-un poem", "ya, ya spunea celalalt care nu reusea sa-si inchipuie cum poate iesi un poem dintr-un morman de rahat", in fond nu am nevoie de nimeni, nu am nevoie nici macar de instrumentul asta datorita caruia mi se intampla tot ce mi se intampla, sunt iubit datorita lui, sunt urat datorita lui, notele lui calde ii umplu e invidie, iar cand falseaza e ca si cum as fi indreptat impotriva lor o arma, desi cred ca e mai degraba o tinta, uneori imi vine sa ma ridic, sa trag da camasa si sa-mi dezvelesc pieptul si sa le spun ca Dumnezeu nu m-a parasit pentru ca pur si simplu nu exista, dar nu m-ar intelege nimeni, man, pentru ca ar trebui ca toate colturile sa fie pline, doar ca ele sunt goale, goale ca niste suflete...

Dragostea la prima vedere

e atunci cand usa localui se deschide si intra ea, cautand pe cineva si fara sa stie asta, cand se aseaza la masa murdara de langa intrarea la WC, cu trenciul ud strans pe trupul subtire, cu palaria usor cazuta pe frunte strangand in mana o umbrela cu doua spite rupte, cand privirea ei intalneste privirea mea si isi spun, "hei privire", cand perechea de grasi exclama, "uite, nu-mi vine sa cred, ala zambeste!?", cand ma privesc toti si, pentru prima oara, nu ma asculta ci ma privesc, astazi e ziua cand oamenii se privesc si nu se asculta, mi-am spus, pana si chitara mi-a sarit din brate, s-a asezat pe fund si m-a privit, apoi a privit-o pe ea, apoi iar m-a privit, apoi a inceput sa cante de una singura despre dragostea la prima vedere, aceea cand usa localului se deschide si intra ea, cautand pe cineva si fara sa stie asta, cand se aseaza la masa murdara de langa intrarea la WC, cu trenciul ud strans pe trupul subtire, cu palaria usor cazuta pe frunte strangand in mana o umbrela cu doua spite rupte, cand privirea ei intalneste privirea lui si isi spun, "hei privire", cand batranul gay rezemat de zid exclama privind o fotografie soioasa, "vezi Ray, asa ni s-a intamplat si noua, tradator infect", azi e ziua cand oamenii se privesc si nu se asculta, despre cum a sarit din bratele lui ca sa cante singura blues-ul dragostei la prima vedere, atunci cand usa localului se deschide si intra ea si odata cu ea, toata ploaia de afara, si odata cu ea toate privirile oamenilor din interior, si odata cu ea, sufletul ei sfasiat in cautarea altui suflet sfasiat  cu care sa carpeasca impreuna un final de poveste

M-am nascut

intr-o iarna, eram bolnav, m-au operat, am tinut-o pe mama de mana 11 zile neintrerupt ascuns in coma aceea profunda ca intr-o placenta secreta, apoi m-am trezit si i-am spus it's all right ma, in limba mea de nou nascut, iar mama a inteles desi aromana e singura limba pe care o vorbeste si o intelege, am crescut in curtea aceea imensa la tara alaturi de animalele domestice cu care mai tarziu mi-a fost usor sa asociez caracterele cunoscutilor mei, da man, cunoscutii mei sunt animale domestice, se invart prin preajma, ma plac desi nu ma intelege niciuna, din timp in timp le sacrific si le inlocuiesc fara sentimente pentru ca ele sunt facute sa-mi provoace placere si mai apoi plictis, la scoala invatam bine, intelegeam ce spune invatatorul meu, uneori ii puneam intrebari, alteori nu stia sa-mi raspunda la ele, intr-o  vacanta am ucis o vrabie, am tras cu prastia in ea si am lovit-o, apoi un graure, apoi un porumbel, apoi mai multe pasari, apoi am invatat sa tai gatul gainilor, ratelor, gastelor dar a trebuit sa merg din nou la scoala, ma gandesc ca as fi putut sa trec la miel, porc si in final la om in lipsa orarului care imi ocupa timpul, imi amintesc de copilaria mea ca de un song vechi pe care il asculti infricosat si mirat la aparatul cu fatada din panza si cu tranzistori asezat de tata sus pe un stativ, noaptea cand se ia lumina si camera e luminata doar de flacarile din soba, sunetul e slab, in casa e cald, adormi si te trezesti brusc intr-o noapte, alta noapte, plimband degetele pe griful unei chitari in fata unor animale domestice a caror prezenta iti face placere, apoi te plictiseste si le canti, le canti man, pentru ca alfel ar trebui sa te ridici de pe scaunul acela se le ingenuchiezi si, precum candva demult, intr-un vis numit copilarie, sa le tai inocent gatul

Mi-au cantat

la multi ani, unii mi-au adus flori, altii mi le-au luat, sunt bucurosi cu totii, bucuria celui care uita pentru o clipa ca moare si el, le-am cantat songuri vesele, complice am ras si eu, si eu rad man cateodata, apoi doar le-am cantat, indarjit si distant, apoi doar i-am privit, un camp intins cu trupuri umane care se misca inainte si inapoi, transpirand, salivand, evacuand prin milioane de pori dejectii, toxine si lucruri pe care fiinta nu le suporta desi o definesc, am simtit nevoia sa ma ridic si sa le strig, opriti-va, opriti-va man, m-am ridicat si le-am strigat asta, tineam chitara indreptata catre ei precum o arma, sau precum o punte, ei s-au oprit, m-au privit nemiscati, surprinsi precum papusile dintr-o magazie de vechituri si asteptau, asteptau de la mine ceea ce nimeni nu le-a spus vreodata, poate mantuirea, poate semnul pentru a pune mana pe o arma si a si-o descarca-o fiecare in gura, cu credinta ca asa e bine, prosti dar fericiti, dar nu am reusit decat, am vrut doar sa va multumesc, nu stiu ce as fi fost fara voi, desi stiam foarte bine, si le-am cantat din nou, ei au dansat  si mi-am amintit ca when I was a boy I had a dream si nu era acesta.