Am un cantec nou

pentru voi prieteni, l-am compus inainte sa ma nasc si, iata, vi-l cant abia acum, inainte sa dispar, e un cantec despre tot ce mi-as fi dorit sa traiesc in viata si am trait, despre femeile pe care mi-as fi dorit sa le iubesc si le-am iubit, despre tristetile pe care urma sa le traversez si le-am traversat, insetat, precum un calator ratacit prin pustiul acestei lumi, despre prietenii pe care as fi vrut sa-i am si i-am avut, despre oamenii pe care trebuia sa-i evit si nu am reusit pentru ca oamenii sunt intotdeauna alaturi de tine atunci cand trebuie sa-ti faca rau,  despre destin si despre implinirea lui, despre minciuna care rezuma la final intregile noastre mici vieti si care ne tine aproape, inghesuiti si speriati precum celulele sanatoase dintr-o metastaza, despre mine asa cum mi-am dorit sa fiu si cum am devenit, despre cantecele pe care urma sa le compun si le-am compus, mai putin unul, acesta, pe care l-am scris inainte sa ma nasc, pentru voi prieteni si pe care, iata, vi-l cant acum inainte sa dispar...

Noi suntem impreuna aici

pentru ca nu putem fi separat in alta parte, nu ne-au adus destinele personale, nu mana nevazuta a lui Dumnezeu, ci doar faptul ca usile sunt inchise peste tot , fireste ca ne simtim bine, suntem de atata timp impreuna, complicitatea aceasta, atmosfera, micile disperari, nodurile din gat, oricare dintre noi  e nefericit, e pretul care se plateste la intrare, e ieftin, e accesibil tuturor, asa ca petrecem all night long, asa cum petrece Lionel Lichie in clipul acela in care toata lumea danseaza, zambeste si este fericita in arsita noptii americane, cea care topeste tot : rasele, clasele, sexele, varstele,  e clipul la care eu plang intotdeauna in hohote, plang ca un copil man, cum poti cuprinde atata bucurie in numai 3:48 minute de muzica pop, cum sa o lasi sa plece de la minutul 3:49 incolo, si pentru totdeauna, acum voi merge sa invit la dans femeia aceea trista din spatele tonomatului care ma fixeaza deznadajduita, ea crede ca nu am vazut-o, te-am vazut, ii voi spune si ii voi apuca mijlocul cu mana asta, mana cu care chinui chitara in fiecare seara, ea se va pretinde surprinsa, eu ma voi pretinde uimit si vom dansa man, all night long, ii voi sopti la ureche, stii noi suntem impreuna aici pentru ca nu putem fi separat in alta parte...

Cel mai bun prieten al meu

este un necunoscut, vine uneori aici sa ma asculte, ma priveste atent, tigara arde intre degetele lui, intotdeauna la songul despre iubita  mea atunci cand mi-a scris ca vrea sa se intoarca si n-am avut puterea sa-i spun "haide baby" decat intr-un song pe care ea nu-l stie si nu-l va asculta niciodata dar pe melodia caruia o tigara arde intotdeauna degetele unui necunoscut care traieste aceeasi poveste, in pauze las chitara pe jos si ma apropii de el la bar, ma asez alaturi, fumam si bem umar la umar, fara sa ne privim, fara sa ne vorbim, doar gandurile noastre amestecate cu fumul de tigara se intalnesc undeva in tavanul innegrit si sporavaiesc amical despre cei doi de jos care nu se cunosc, nu-si vorbesc dar traiesc aceeasi poveste, uneori eu ma imbat primul, alteori se imbata el primul, incepem sa radem de lucrurile care ne traiesc fara sa ne implice, pentru ca asa se  intampla man, povestile calatoresc de la unul la altul, neobosite, netulburate si indiferente si radem cu gurile deschise pana la urechi, saliva ni se scurge printre buze, lacrimile ni se scurg din ochi si viata ni se scurge din trupuri atunci cand radem fascinati de acest spectacol in care man, de fapt, nu se intampla nimic