Sunt un artist onest

asta inseamna mult astazi, adica nu mai am o iubita pentru ca acasa nu i-am mai cantat, a plecat si m-a uitat, nu mai am prietenii pe care, de fapt, nu i-am avut niciodata, nu mai pot distinge scuipatii pe care ii iau zilnic de la insii care vin aici si cred ca nu produc un act artistic ci unul razboinic de stropii de ploaie care vin odata cu toamna, imi tin banii cash intr-o batista, nu sunt multi, de fapt nici nu stiu cati am, nu-i numar niciodata, probabil nu-mi trebuie dar uneori vreau sa fiu un om normal, asa ca voi, iar pentru voi normalitatea se masoara in bancnote mici cu care cumperi mereu cate ceva, satisfaci o nevoie, n-am griji, sunt fericit si sunt atent sa ascund asta sub repertoriul meu patetic, la finalul fiecarei reprezentatii femeile plang, sunt triste si le curg mucii, ii sterg cu batiste albe parfumate pe care le abandoneaza pe mese, le culeg inainte sa plec, le ascund si, retras undeva, le miros, mucii lor se intind pe fata mea si o imbratiseaza, serile mele, un raport erotic cu scuipati si muci, pe care, la final, ploia venita odata cu toamna, ii spala, ajung acasa singur, curat si mantuit, ma uit la icoana din perete, acolo vad un alt artist onest oarecare, intins pe o cruce, spunandu-si rolul, luandu-si portia de scuipati si muci, intr-o zi o sa vina sa ma ia si pe mine ingerul care l-a luat si pe el, stiu ca va veni, ma va ridica de pe jos si mi va spune "gata, s-a terminat aici", si voi pleca, asa cum pleaca orice artist onest, fara sa stie nimeni decat foarte tarziu cand se vor intreba cu totii daca a fost cu adevarat sau doar s-a imprastiat asa un zvon, un zvon ca un scuipat.