joi, 25 iunie 2020

A fost odata un om

caruia nu ii placea sa danseze, la orice petrecere se aseza la masa, bea, manca si privea, apoi pleca acasa, poate de aceea traia singur, poate de aceea iubea si lasa, nu stiu, insa intr-o zi la radio a fost transmis un cantec, un vals, un song din acela gretos pentru colectionari, pretios pentru iubitorii de folclor, insignifiant pentru DJ's, cantecul se numea The Last Waltz si il canta unul pe vremuri, Engelbert Humperdinck, auzindu-l omul simti dintr-o data nevoia nebuna sa danseze, nu man, nu singur ci cu poate cea mai frumoasa femeie din lume, adica oricare dintre ele pentru ca atunci cand vrei sa dansezi orice femeie pe care o inviti in ring e frumoasa, ba nu, e cea mai frumoasa, langa el locuia o femeie, singura si ea, candva fusesera impreuna, el se mutase aici pentru ca o iubea, sau ea se mutase pentru ca il iubea, sau poate se mutasera simultan pentru ca se iubeau, nu stiu man, acum se urau, nu-si vorbeau, se ocoleau, fiecare era acum pentru celalalt un zgomot urat in concertul diafan al propriei existente, omul meu s-a trezit in fata usii ei, a batut, ea a deschis, l-a privit cu cea mai rece privire din lume, daca mama natura ar fi stiut de ea ar fi reconstituit intregul continent arctic plus o microera glaciara de vreo 100 de ani, asa de rece l-a privit fosta iubita, insa el a privit-o in ochi fermecat de cantecul strecurat in creieri precum un vierme pazitor si i-a spus, Florentina, nu uita nimic din ce ni s-a intamplat, uraste-ma  cu ura a unor infinite vieti, arunca-ma in cea mai neagra celula a memoriei tale si hraneste-ma doar cu un colt de paine odata la trei zile, dar acum, acum, te invit la dans si nu vreau sa ma respingi, nu ai cum, iar el a intins mana, iar ea, printr-o minune chiar mai mare decat a doua venire a lui Iisus, i-a apucat-o, au intrat in camera lui, el a pus la play-er-ul deja pregatit ultimul vals, s-a aplecat politicos, a apucat-o cu o mana de mijloc,  cu cealalta a strans delicat palma femeii si au inceput sa se invarta, sa se invarta, sa se invarta, imbratisati si impacati, abandonati in vartejul de sentimente si sunete pe piesa ce se derula in vesnicia celor 3:04 secunde, rastimp in care o stea rosie se stingea in focuri undeva departe in univers, nestiuta de nimeni, trista poate pentru ca in miliardele de ani ai vietii ei nu apucase sa danseze macar odata...

Un comentariu:

Sorina spunea...

Foarte tare articolul, big like!