Nu simti

ca stationezi in suspensie prietene? nu ai impresia ca fluviul timpului nu mai curge pe sub talpile tale, nici pe deasupra ta, ci printr-o albie paralela la care privesti indiferent fara sa il recunosti, fara sa iti dai seama ce dracului e chestia aia care pluteste disperata in valtoare si aduce atat de mult cu viata ta? Cineva s-a plictisit, a cules nuiaua aceea noduroasa de pe jos si a infipt-o in roata lumii oprind-o, toate vocile au tacut si o liniste primordiala s-a asternut peste ele, copiindu-le formele, ca niste fantome arata vocile noastre, ca niste demoni care nu mai sperie pe nimeni decat propria imagine din oglinda, eventual, mi se face un dor imens de intrebarea tu ce cale ai apucat man, tu unde o sa te duci, e senzatia aceea a caderii intr-un gol fara fund pe care am vazut-o intr-un film in copilarie si m-am speriat, m-am speriat atat de tare man incat mi-e teama ca voi muri cu imaginea aceasta in minte, dar stiu ca mai e pana atunci, ca sa mori trebuie sa te indrepti intr-acolo, pentru ca, nu, moarte nu vine ca sa te culeaga ci te asteapta, rabdatoare si rapace, mestecand tutun si cantand blues, stiu ca intr-o zi cineva va avea suficient curaj sa coboare din carul acesta alegoric cu personaje apocaliptice si va extrage nuiaua din masina, aceasta se va urni din nou si fericiti ne vom recapata glasurile, fervoarea indecenta cu care la final, coboram ca sa ne topim.