A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 18 decembrie 2016

Dupa aceea nu a mai scris nimic. Dupa aceea nu am mai scris nimic. Era un pas mic pentru om si absolut nimic pentru omenire. Peste care as fi aruncat putin napalm, cat sa raman eu singur si cu Tina, cat sa maimutarim dumnezeirea. Iti dai seama Rita, sa fiu doar eu si ea pe imensitatea asta de Pamant? Ca Adam si Eva in the fucking Eden Garden. Sa mergem amandoi mana in mana prin orasul Bucuresti, acum pustiu, tacut si oarecum ravasit. Sa intram la H&M si sa probam hainute. Sa-si puna o palariuta neagra pe cap si sa spuna ca ii place, sa fugim pe scari tematori ca ne-ar putea urmari cineva si fericiti ca de fapt nu ne urmareste nimeni. Sa coboram si sa intram in KFC-ul din Unirii, sa fie tavile pline cu pui hacuit din toate pozitiile si sa fie proaspat, sa ma asez in fata casei de marcat si sa ma prostesc tot facand oferte si ea sa spuna, „ok, dar pui aveti?”. Si sa radem ca prostii. Sa batem strazile de-a lungul si de-a latul, sa traversam Centru Vechi printre mesele de pe terase, printre scaunele goale, sa privim infiorati cladirile vechi incarcate de istorie si de vina ca nu au reusit sa tina fiintele alea agitate aproape, sau poate impacate ca au scapat de ele, sa iesim pe splai pe malul Dambovitei si sa privim in amonte cladirile aliniate de pe partea dreapta, goale si ele acum, goale ca si inainte pentru ca eu in viata mea de cand cunosc orasul asta n-am vazut om sa intre sau sa iasa, poate ca erau intr-o bucla temporala care anunta Dezastrul dar nu a stiut nimeni sa interpreteze, sa se faca seara si sa mergem cu doua bicicletele dintre sutele abandonate peste tot, inspre Ana Ipatescu, pana la Observatorul astronomic, sa intram in caldirea nesupravegheata, sa urcam on the top si sa privim prin telescopul vechi la luna, la stele si sa ne miram infiorati de faptul ca agitatia lumii s-a mutat in ceruri, iar linistea dintre astre a coborat aici, jos, sa mergem mai departe pana la Guvern sa ne pisam pe zidurile lui, sa rad de ea ca nu poate sa o faca pentru ca nu are putza, sa mergem apoi pe Titulescu si de acolo spre Gara de Nord, sa intram in hala centrala si de acolo la peronul 11 unde e tras un tren, sa urcam in locomotiva si sa facem ca doi nebuni U-uuu!, sa traversam vagoanele, sa trecem dintr-unul in altul iar de la ultimul sa ne cataram pe acoperis si sa fugim ca apucatii inapoi, sa sarim mana in mana de pe un vagon pe altul excitati la gandul ca nu e nevoie decat de un calcul gresit, de un gest necontrolat si gata, lumea ramane complet alba, fara cele doua petele de culoare ratacite aiurea prin lipsa ei de perfectiune, sa urcam iar pe biciclete si sa pedalam nebun pe Plevnei pana la pod si de acolo stanga la Carrefour, in interiorul unui munte de obiecte inutile si inainte inutile si acum, sa ne invartim cu biclele pe acolo, sa probam iar haine si pantofi, sa rasfoim cartile de la Diverta si sa descoperim ca toate, dar toate, au acum paginile complet albe, se descoperim ca s-a facut tarziu si sa ne trezim brusc unul in fata celuilalt, speriati si mirati, sa pedalam aproape lipiti catre primul hotel care ne iese in cale, sa intram in receptie , sa nu ne astepte nimeni, sa luam o sticla de vin de la bar, sa urcam la ultimul etaj si sa descoperim ca nu putem intra in nicio camera fara cartela de acces, sa ne asezam pe jos in capatul holului, sa bem vin direct din sticla pana ametim de-a binelea si sa ne intindem, eu sa o iau in brate, ea sa ma ia in brate, sa-i spun la ureche „te iubesc Tina”, ea sa-mi spuna la ureche, „te iubesc Nic”si, tarziu a doua zi, sa ne trezim din visul asta, amortiti si tulburi, sa coboram scarile, sa iesim in oras si sa plonjam iar in vis, in altul...

Niciun comentariu: