luni, 20 martie 2017

M-am uitat pe geam, a trecut o femeie si mi-am amintit.



I-am facut cu mana, ea nu m-a privit. Semana cu Andreea. Andreea e o femeie frumoasa care canta. Sau, mai degraba, e un cantec care s-a materializat intr-o femeie frumoasa. Pentru ca Andreea are ritm, pentru ca Andreea are armonie si, inainte de toate, e ca un refren – il canti de fiecare data si revii la el cu aceeasi placere. Cand am cunoscut-o canta intr-un local ingust si plin de fum. In spate band-ul se straduia sa ii asigure spatiul sonor in care vocea ei sa zburde libera. Si vocea ei asta facea, zburda libera printre mese, topaia pe timpanele noastre, taia fumul in diferite unghiuri si forme, ne facea sa ne simtim bine. Tinea microfonul strans in pumn si la acute inchidea ochii. Purta parul lung, ii cadea pe umeri precum intunericul, misterios si tacut, pentru ca Andreea are un par cu fire groase si negre. Purta o rochie lunga, mulata si  rosie si totul in jurul ei vibra. Iti venea sa te ridici si sa strigi, “cutremur!” ca mai apoi sa te scurgi repede pe scaun jenat de cat de cretin esti. Mi-am zis, Andreea, pula mea, in secunda asta am rasturnat sistemul statului de drept, m-am intors in timp pana in Roma Antica, m-am prelins pe langa poarta ta si te-am rugat in genunchi lipit de sandalele tale sa accepti sa fiu sclavul tau. Sa ma folosesti la orice : sa ma pui sa ma bat cu gladiatorii, sa ma bagi in pizda cand esti pe rosu, sa conspir impotriva Cezarului, sa cuceresc noi colonii, sa iti aduc vin si miere de departe, de foarte departe, tocmai de la betivii aia de la marginea imperiului, parca daci le spune... orice ca sa iti ajung in gratii, ca sa ma vezi, sa ma iubesti si sa ma strivesti. O priveam in ochi in timp ce canta. M-a observat, mi-a zambit si mi-a dedicat un vers astfel incat in timp ce-l canta a dus palma la inima, apoi a intins-o catre mine. Am intins si eu palma, am strans in pumn versul si am ramas cu el in aer pentru ca pur si simplu nu stiam ce sa fac; mi-era teama ca daca il duc la inima mea aveam sa colapsez intr-un infarct prostesc.

Un comentariu:

Enache Alexandra spunea...

La inceput, ai conceput o poveste frumoasa. Cu totii avem sau am avut o dragoste nestiuta de multime, ci doar de fiinta noastra ingterioara. Pacat de sfarsit.