A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Am deschis, am facut un pas, am adulmecat. In camera asta a fost o femeie. Un miros la crepuscul de parfum bun, stii? Restul de senzatie, cand efectul parfumului aproape ca se duce, cand se topeste incet in amestecul de mirosuri de sudoare, aer inchis, haine, hormoni iar ce ramane la urma se intinde ca o panza de paianjen peste intreg spatiul accentuand senzatia de parasit. Patul era aranjat. Pe masa de langa televizor, cea cu oglinda, un servetel mototolit. L-am desfacut. Era uscat si patat cu o culoare necunoscuta. Mi-am imaginat o doamna la 40, eleganta, inca frumoasa, demachindu-se. Nu, nu in baie, ci in camera. Astfel de femei nu utilizeaza baia decat pentru nevoile biologice, baia e mica, baia e minora, baia e albul enervant pentru ca la 40 daca mai ai ceva alb in viata ta atunci esti doar o femeie suferind de o boala psihica, o leguma clinica si despre care Nic n-o sa faca niciodata paragrafe in cap. Am vazut o data cum se demachiaza o femeie de 40. Miscarile sunt precise dar calme. Servetul dintre degete intarzie indelung pe pleoape, mai intai intinde culoarea si abia apoi o sterge, din cand in cand ea priveste materialul, fara expresie, indelung, doar ca sa intarzie momentul cand va ridica ochii si se va privi in oglinda, ea fara adjuvanti, ea fara masca, ea fara retusuri, un chip pe care il stie dintotdeauna si totusi altfel, poate inca frumos (pentru ca ea se iubeste pe sine, ea are 40, firele lumii se strang in pumnul ei), poate inca ferm, doar un rid aici, doar un muschi lenes acolo si, hm, expresia aceea pe care a descoperit-o in urma cu cativa ani si pe care nu stie cum sa o defineasca dar despre care iubitul ei secret care statea in pat si-o privea a spus ca se numeste tristete… Am intrat in baie, voiam sa gasesc ceva urat, un tampon imbibat cu sange, hartie igienica plina de cacat, ceva care sa demoleze imaginea de doamna misto, azi nu voiam asta, voiam sa fie totul urat, murdar si insuportabil. Baia era imaculata. Am intrat iar in camera. Am dat la o parte husa de pe pat, cearsaful era alb, ireprosabil, curat. Doar o urma vaga a ceea ce fusese inainte un corp.M-am intins peste ea, urma s-a latit, apoi s-a adancit, apoi m-a cuprins, “ mami n-o sa te lase niciodata”, am mai auzit apoi am adormit.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Superb povestit. Emotionant