A apărut o eroare în acest obiect gadget

joi, 20 aprilie 2017

Apoi am realizat ca viata mea e un ghem de momente in care ma facusem de ras.

Am primit sms de la Ruxandra. E furioasa. Imi spune ca nu intelege de ce am gonit-o. Ce sa-i spun, ca nu inteleg nici eu? Ca asta sunt? Nu i-am raspuns. End of story cu Ruxandra. Nu simt nimic special. Poate un usor regret ca stia sa-mi goleasca ouale. Si inca un regret ca trebuie sa accept in patul asta alta. Cam pe aici am ajuns baby Rita, sa fut doar ca sa-mi amintesc ca stiu sa fut. Ce distanta mare in timp intr-un om atat de mic. Cum eram acum 10 ani Rita, spune tu baby. Mancam pizda pe paine, puneam putina sare si puneam inca o pizda peste. Mergeam dimineata la Corina, la pranz faceam un scurt popas la Andreea ca seara sa ma odihnesc in curul Mihaelei. Pe asta o si pocneam, pentru ca totusi curul nu e pizda. Fugi dupa femei, alergi ca disperatul, la un moment dat le ajungi iar la un alt moment dat le depasesti si te trezesti cu ele alergand dupa tine. Cam asta e pe scurt viata unui barbat daca e sa ma intrebi pe mine. Dar tu nu intrebi, tu esti moarta. De fapt, tu esti mai intai proasta si abia apoi moarta. Imi vine sa te injur, dar jos incepe curand petrecerea de revelion si trebuie sa ma infatisez acolo. Ne-a spus Marty sa ne imbracam in costume de Anul Nou. Costumul de Anul Nou in viziuna lui Marty este un combinezon de culoare alba incheiat deasupra capului cu doua urechi mari. In fata, sub nas o pereche de mustati, iar in spate un gogolos pe post de codita. Da ma, in lumea normala i se spune iepure. Am vrut sa protestez, dar croitorul le adusese de doua zile. Costumul meu zacea pe pat, ma uitam la el si nu stiam ce sa fac. Apoi am realizat ca viata mea e un ghem de momente in care ma facusem de cacat. Uite, o mai imbogateam cu unul. M-am imbracat cu precautie. Mi-am aranjat urechile in sensul ce aceea din dreapta statea ridicata pe vertical, iar urechea stanga statea indoita peste obraz. Ma simteam bine in costumas, mi se facuse brusc pofta de morcovi. M-am uitat in oglinda. Am retusat cutele si am coborat. Jos ceilalti trei iepuri isi faceau de lucru. Ne-am privit si am ras. Apoi au inceput sa intre invitatii. Domnica si cu mine ii asteptam la intrare cu o tava pe care se aflau pahare cu sampanie. I-am spus lui Marty ca aia se bea la miezul noptii dar nu a vrut sa auda. E sampanie de bun venit si e sampanie de miezul noptii, mi-a spus. Da ma, i-am zis si eu, am inteles, sut gay care se fut in cur si gay care fut in cur. N-ai haz. Aici avea dreptate, nu aveam haz. Intrau perechi perechi, ele imbracate extravagant si ei la blug cu camasa, papion si sacou. Luau cate un pahar de pe tava, hohoteau scurt cand ne vedeau si se asezau la mese. Una din gagici m-a tras de mustata, unul din tipi m-a strans de coaie. Corporatisti... Pe la noua jumatate a venit si ultima pereche. Am inchis usa dupa ei si ne-am apropiat de bar. Ii priveam servil si percutam le primul semn. DJ-ul era bun. Ce daca muzica era proasta.

Niciun comentariu: